Un milion de euro îngropat în asfalt la Berzunţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Maxim povesteşte în cât timp s-a stricat drumul de la Berzunţi
Valentin Maxim povesteşte în cât timp s-a stricat drumul de la Berzunţi

Locuitorii celor trei sate străbătute de șosea afirmă că numai căruţele mai pot circula deoarece lucrarea a fost făcută în bătaie de joc de la bun început.

Şoseaua care leagă satele Dragomir II, Buda şi Butucaru, din comuna băcăuană Berzunţi arată mai ceva ca după război. Cu toate că valoarea investiţiei realizate cu fonduri Sapard a fost de 1.000.000 de euro, la şase ani de la inaugurare, doar căruţele îl mai pot străbate.

„La început ne-am bucurat că vom avea şosea nouă la noi în sat. În câteva luni, ne-a dispărut tot zâmbetul de pe figură că am văzut că asfaltul începe să se crape  rău de tot. Problemele la drum nu au început de azi de ieri, ci imediat după ce a fost terminată asfaltarea. După şase luni de la finalizarea lucrării şoseaua era plină de gropi. Nimeni nu s-a mai îngrijit de drum. Nici constructorul şi nici primăria“, a afirmat Valentin Maxim, locuitor al comunei Berzunţi.

Şi cadrele didactice care fac naveta către şcoala din satul Dragomir sunt revoltate de drumul rupt pe care trebuie să-l parcurgă zilnic dus-întors. „Ne rupem maşinile personale. Unii colegi nici nu mai vor să vină la şcoală pe un asemenea drum. Iarna este şi mai rău. Sunt zile în care se înzăpezeşte drumul atât de tare încât elevii riscă să nu mai ajungă la ore. Este un drum infernal!“, a afirmat profesorul Bogdan Botezatu, directorul şcolii din Berzunţi.

Gropi văzute după cini ani

Edilul comunei, Gheorghe Balan, recunoaşte că au fost probleme cu drumul realizat prin fonduri Sapard şi că a fost nevoit să facă reparaţii cu banii din bugetul local. „Anul trecut am investit 70.000 de lei din banii noştri. Erau mai multe porţiuni de drum stricat. Garanţia lucrării a fost de doar doi ani. După cinci ani, a venit o comisie de control ca să verifice dacă am schimbat sau nu destinaţia drumului. Era clar că nu! Au văzut însă că este stricat şi ne-au pus în vedere să-l reparăm. Urgent!“, a declarat primarul Balan.

Despre gropile existente şi acum în asfaltul de pe drum, edilul refuză să spună prea multe. „La Bâşca, într-un singur loc, drumul este stricat că a fost în zonă un accident. O să-l reparăm! În rest, nu sunt probleme cu drumul“, a mai spus Balan.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite