Bacău: Au început pregătirile pentru Târgul de Toamnă
0
Evenimentul va fi găzuit de Sala de Atletism din Bacău începând cu data de 2 septembrie.
Camera de Comerț și Industrie din Bacău a început pregătirile pentru organizarea unei noii ediții a Târgului de Toamnă. Acest eveniment va aduce pentru băcăuani zeci de producători din 26 de județe ale țării care își vor expune ultimile noutăți în ceea ce privește vestimentația de toamnă pentru adulți și copii.
”Venirea toamnei impune în fiecare an modificări importante, atât în ceea ce priveşte cererea, consumatorii, cât şi ofertele agenţilor economici. Îmbrăcămintea de sezon, noutăţile în domeniul decoraţiunilor, electrocasnicele şi produsele alimentare sunt elemente principale ale ofertei toamnei acestui an”, ne-a declarat Mihai Tulbure, directorul Expo Internațional Bacău.
Târgul va fi găzduit între 2 și 6 septembrie de Sala de Atletism, loc în care vor fi prezenți 80 de agenți economici. ”Băcăuanii își vor putea cumpăra articole vestimentare, încălțăminte, produse de marochinărie, lenjerie, produse de copii, cosmetic bijuterii, decorațiuni, produse alimentare și oferte turiste”, a mai spus directorul.