Stiri din Bacau

Sudul Bacăului, poluat cu amoniac

4 martie 2010, 17:22 |  Autor: Codrin Pop | 

Cuvinte cheie: Bacau, eveniment, poluare, Amurco, amoniac,

Amoniacul din instalaţii face aerul irespirabil

Bacau

Amoniacul din instalaţii face aerul irespirabil

 

Combinatul chimic AMURCO Bacău a poluat din nou oraşul, cu amoniac, în această dimineaţă, la ora 6,30.

Băcăuanii care locuiesc în zonă au telefonat la Protecţia Mediului, dar şi la 112, ca să sesizeze faptul că aerul nu poate fi respirat şi că mirosul de amoniac era puternic. „Am deschis fereastra, însă m-am speriat. Nu puteai să respiri, era un miros înţepător, care te făcea să te îneci. A durat cam 20 de minute", a declarat Constantin Buznea, care locuieşte într-un bloc de pe Calea Republicii, în partea sudică a Bacăului.

În urma sesizărilor primite de la cetăţeni, la faţa locului s-au deplasat specialişti ai Gărzii Naţionale de Mediu, Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. „În urma măsurătorilor efectuate, s-au constatat emisii de amoniac, datorită manevrelor de oprire - repornire a instalaţiei de amoniac din cadrul combinatului AMURCO", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene" din Bacău. Până acum conducerea combinatului AMURCO nu a explicat în niciun fel situaţia.

Specialiştii de la Protecţia Mediului continuă analizarea datelor obţinute în urma măsurătorilor, pentru a stabili dacă vor aplica poluatorului o sancţiune şi în ce va consta aceasta.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Bacău: Poluare de proporții cu amoniac la Galbeni

    Măsurătorile efectuate de Garda de Mediu au arătat că limita maximă a fost depășită de 11 ori. ...

    Bacăul, făcut K.O. în lupta cu poluarea

    În municipiu s-au încălcat normele de poluare de 20 de ori, chiar dacă directivele europene nu ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole