Studenţi puţini, salarii mai mici la Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universitatea „George Bacovia“ a prelungit perioada de înscrieri până pe 25 septembrie
Universitatea „George Bacovia“ a prelungit perioada de înscrieri până pe 25 septembrie

Profesorii de la Universitatea privată „George Bacovia“ din Bacău vor preda doar pentru 200 de boboci, aşa că vor lua şi lefuri diminuate

Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău a tras linie şi după cea de-a doua sesiune de admitere. Doar 441 de absolvenţi au fost declaraţi admişi pe cele 1.100 de locuri rămase libere după sesiunea din vară. Conducerea universităţii se declară mulţumită de numărul de boboci din această toamnă, având în vedere rezultatele dezastruoase de la examenul de Bacalaureat.

„Până acum avem ocupate în jur de 70% din locurile pe care noi le-am anunţat libere pentru anul şcolar viitor şi credem că este un procent foarte bun dacă ne uităm la promovabilitatea la Bac pe judeţul Bacău. În sesiunea de toamnă au promovat peste 450 de elevi şi cam de aceeaşi cifră vorbim şi noi la a doua etapă de admitere“, a spus Cătălina Ababei, cancelarul Universităţii „Vasile Alecsandri“.

Facultăţi căutate

Şi în acest an, cele mai căutate au fost Facultăţile de Kinetoterapie şi Motricitate Sportivă unde au fost ocupate toate locurile, inclusiv cele cu taxă. La fel şi la Ecologie şi Protecţia Mediului. Marian Custură este unul dintre absolvenţii de liceu care au ratat examenul de maturitate pentru a doua oară. „O să mă pregătesc mai mult. Aş fi vrut să mă înscriu la Inginerie Mecanică, am terminat pe profil“, a spus Marian.

15% din locuri ocupate

La Universitatea „George Bacovia“ (UGB) înscrierile au fost prelungite până pe 25 septembrie. Reprezentanţii instituţiei speră să mai atragă studenţi pe ultima sută de metri, pentru cele 1.400 de locuri rămase libere.„Până acum, în cele două sesiuni, s-au înscris doar 200 de persoane. Prima cauză este gradul foarte scăzut de promovabilitate la Bacalaureatul din acest an. Noi sperăm totuşi ca măcar cei care s-au înscris să fie bine pregătiţi şi să nu ne confruntăm cu o rată mare de abandon“, a declarat Dumitru Bontaş, rectorul UGB Bacău.

Pentru că în acest an au foarte puţini studenţi, cei din conducerea Universităţii „George Bacovia“ Bacău vor să renegocieze cu salariaţii contractele colective şi să le propună să muncească pe bani mai puţini. Instituţia are 60 de angajaţi, din care 45 sunt cadre didactice.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite