Stranierii revin acasă cu mai puţine cadouri de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băcăuanii care muncesc în străinătate s-au întors pentru câteva zile acasă
Băcăuanii care muncesc în străinătate s-au întors pentru câteva zile acasă

În această perioadă a ajuns apă şi la moara transportatorilor privaţi, care nu mai ştiu cum să onoreze comenzile băcăuanilor care vor să-şi petreacă Crăciunul în ţară.

 Tot mai mulţi băcăuani plecaţi la muncă în străinătate au început să se întoarcă acasă pentru a-şi petrece Sărbătorile alături de cei dragi. Aşa se explică faptul că în această perioadă avioanele care pleacă din Italia sau Spania cu destinaţia Bacău sunt pline, iar cei trei operatori de pe Aeroportul Internaţional „George Enescu“ n-au niciun motiv să se plângă de lipsa clienţilor. Zborul de miercuri de la Roma, care a ajuns pe aeroportul băcăuan la ora 14.30, a adus în oraş zeci de stranieri. Toţi s-au bucurat că aeronava a aterizat în siguranţă, mai ales că vremea nu a fost deloc prietenoasă.


Mai puţine atenţii pentru cei de acasă


„E bine că suntem acasă. În această vară n-am reuşit să ajungem. Dar e bine şi de Sărbători. Cu darurile stăm mai slăbuţ în acest an, fiindcă şi în Italia e criză“, ne spune Andrei Doboş, unul dintre călători. Mulţi dintre cei veniţi acasă au fost aşteptaţi la aeroport de către rude. Cei pe care nu i-a aşteptat nimeni au sărit în taxiuri. „Din păcate, călătoria noastră nu a luat sfârşit aici. Până ajungem acasă mai avem câteva ore. Dar bine că am coborât teferi din avion“, declară şi Alin Melinte, din Piatra Neamţ. În această perioadă, şi transportatorii privaţi care fac curse Italia-Bacău nu-şi văd capul de treabă.


Fiindcă de anul trecut au pierdut mulţi clienţi, transportatorii au mai ieftinit biletele şi mai fac şi alte comisioane pentru a-i fideliza pe stranieri. „În ceea ce mă priveşte, eu preiau persoanele de acasă şi le duc până la destinaţie. Pe de altă parte, fac şi tot felul de artificii, cum ar fi acela că transport colete din Italia în România pentru o sumă de bani“, explică Ion Maftei, un transportator privat din Bacău.


Transportatorii au multe drumuri de făcut


Bărbatul spune că în perioada dinaintea Sărbătorilor are multe curse de făcut în Italia pentru a aduce acasă stranierii care au liber de Crăciun şi de Revelion. Pentru a onora aceste comenzi, trebuie să se ducă fără clienţi pe tărâmul italian, iar aceste cheltuieli se reflectă în preţul călătoriei. „Chiar şi aşa prefer să dau mai mulţi bani, pentru că merită. Mă lasă la destinaţie şi circulă mult mai repede decât autocarele“, ne spune Mioara Apetrei, care munceşte în Italia de trei ani. Băcăuanca a plătit pentru drumul de întoarcere acasă 110 euro, iar pentru bagajele suplimentare încă 1 euro de fiecare kilogram

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite