Spitalul din Moinești, primul din țară care a depus dosarul de acreditare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instituția a plătit 100.000 de lei către Comisia Națională de Acreditare pentru eliberarea fișei de autoevaluare. În funcție de rezultatul evaluării pacienții vor ști ce riscă atunci când aleg să-și trateze bolile la un anumit spital

Spitalul Municipal de Urgență Moinești vrea să devină primul din țară care va primi acreditarea din partea Comisiei Naționale de Acreditare. Spitalul a plătit primul banii către Comisia de Acreditare pentru eliberarea fișei de autoevaluare, în valoare de 100.000 de lei, și după completarea ei vrea să mai puncteze încă o premieră. „Când am achitat taxa de susținere a acestei acreditări ni s-a spus că suntem primul din România care am făcut acest lucru și sperăm să fim primul și la acreditare. A durat zece ani ca să aducem acest spital la standarde europene", a spus dr. Adrian Cotârleț, managerul Spitalul Municipal de Urgență Moinești.

Avantajele obținerii acreditării sunt atât ale unității medicale dar și a pacienților. Conform standardelor stabilite de Ministerul Sănătății comisia de evaluare va verifica „pe viu" fișa de autoevaluare și în funcție de rezultat pacienții vor ști exact la ce riscuri se supun atunci când apelează la serviciile unui spital.

Concret, se vor verifica calitatea actului medical, modul în care sunt tratați și informați pacienții dar și managementul unității și al resurselor umane. La final, rezultatele vor fi afișate pe site-ul spitalului și vor putea fi accesate de orice pacient. „Cred că este binevenită această transparență. Depinde însă foarte mult cât de corect va fi făcută evaluarea. Dacă este reală atunci este bine pentru noi să știmp în ce condiții vom fi internați", a spus Ioana Stufariu, de meserie confecționer.

Spitalul din Moinești, grad de competență III

Dacă Spitalul din Moinești stă bine la capitolul acreditare nu aceeași părere o are conducerea unității și despre clasificarea instituției.

Chiar dacă proiectul privind clasificarea spitalelor în funcţie de competenţe este, deocamdată, în dezbatere publică conducerea instituției spune că și-a făcut deja o estimare însă rezultatul nu este pe măsura dorințelor. „La acest moment îndeplinim toate cerințele pentru gradul trei. Dacă în umrătoarele două luni vom putea aduce un medic dermatolog și un medic oncolog putem tinde la mai mult", a spus dr. Cotârleț.

Spitalul de gradul III ar însemna un nivel de competenţă mediu, ce deserveşte populaţia judeţului din aria administrativ-teritorială unde îşi are sediul şi, doar prin excepţie, din judeţele limitrofe, pentru afecţiuni cu grad mediu de complexitate.

Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite