Spitalele din Băcau bifează angajările

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Sănătăţii a deblocat peste 50 de posturi ce vor fi scoase la concurs în unităţile medicale din întreg judeţul. Numărul noilor angajaţi reprezintă mai puţin de 5% din necesar, iar şefii spitalelor cer ca recrutările să continue.

Pentru spitalele din judeţul Bacău s-au deblocat 52 de posturi şi s-au început deja pregătirile pentru organizarea concursurilor. Deşi sunt mult mai puţine decât au solicitat, directorii se mulţumesc pentru moment cu atât, dar avertizează că va trebui să se mai facă angajări în sistem.


Cele mai multe locuri sunt la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău. „Noi am cerut 146 de posturi şi s-au aprobat doar 17, din care 10 de asistenţi, 6 de medici şi unul de farmacist. Este un început şi sperăm că vor mai debloca şi altele“, a declarat Dan Stoica, manager al SJU.


El spune că aceste posturi acoperă doar în mică parte golul din unitatea pe care o conduce. „La momentul de faţă avem un deficit de 500 de persoane faţă de normativele în vigoare şi acest lucru se simte“, a adăugat Stoica. Criza cea mai acută de personal este la Unitatea de Primire Urgenţe, unde 6 medici şi 30 de asistente consultă pe an peste 50.000 de pacienţi. Aici ar mai fi nevoie de cel puţin 8 medici şi 13 asistente. Şi Spitalul Municipal de Urgenţă (SMU) Moineşti a primit undă verde să angajeze şase medici şi patru asistente.


220 de posturi sub schemă


„Cu ceea ce ne-a dat Ministerul putem spune că acoperim pentru moment necesarul spitalului. Trebuie să ţinem cont şi de faptul că de la 1 ianuarie cheltuielile cu salariaţii nu trebuie să depăşească 70% din banii primiţi de la Casa de Sănătate“, a spus doctorul Adrian Cotârleţ, manager SMU Moineşti. Aici mai sunt libere 220 de posturi şi dacă ar fi fost acoperite toate, cheltuielile cu personalul ar fi însemnat mai mult de 90% din bugetul lunar. Toate spitalele din judeţ funcţionează la cota de avarie.


„În cele şapte unităţi medicale din judeţ ar mai fi nevoie de peste 250 de medici şi circa 900 de asistenţi. Lipsa specialiştilor face actul medical destul de greoi şi de aceea apar şi problemele care apar“
, spune doctorul Marin Buştuc, director la Direcţia de Sănătate Publică Bacău.

_____________

Posturi deblocate în spitalele din judeţ
Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău - 17;
Spitalul Municipal Moineşti - 10;
Spitalul Municipal Oneşti - 8;
Spitalul Judeţean de Pediatrie Bacău - 5;
Spitalul Orăşenesc Comăneşti - 5;
Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău - 2;
Spitalul Orăşenesc Buhuşi - 2.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite