Spitalele băcăuane, în colaps financiar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cadrele medicale se tem că vor rămâne cu trei sferturi din salariu sau chiar fără locul de muncă. Spitalele băcăuane sunt îngropate în datorii, iar cei care suferă în primul rând sunt pacienţii, nevoiţi să plătească orice serviciu medical.

Unităţile spitaliceşti nu mai dispun de bani pentru medicamente şi mâncare pentru bolnavi.

„Am cotizat la stat peste 30 de ani, iar acum trebuie să vin cu pastile şi spirt de acasă. Ăştia de la Guvern ne omoară cu zile“, s-a plâns Ioan Toader, pensionar, internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău. Managerii unităţilor medicale susţin că în ultima perioadă nu au primit de la Casa de Asigurări de Sănătate decât bani pentru salarii şi aproape niciun leu pentru medicamente, hrană sau materiale sanitare.

Şefii spitalelor, somaţi de furnizorii de servicii

„Noi avem facturi din luna februarie nedecontate. Avem de primit de la Casă peste 1,5 milioane de lei. Nu mai spun de penalităţile pe care trebuie să le plătim şi nici de somaţiile de la furnizorii de servicii“, a declarat Simona Guţu, director medical la Spitalul Buhuşi. Aceeaşi situaţie se înregistrează şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, care are datorii de peste 22 de milioane de lei.

„Numai la medicamente avem o restanţă de plată de peste 6 milioane de lei, iar la materialele sanitare de peste 600.000 de lei“, confirmă Natalia Jicmon, directorul medical al SJU Bacău.

Sistemul sanitar paralizat

Pe de altă parte, angajaţii din spitalele băcăuane sunt speriaţi de măsurile anunţate de guvernanţi. Aceştia se tem că pe lângă reducerile salariale de 25%, unii dintre ei vor ajunge şomeri. „Nimeni nu ne spune ce ne aşteaptă. Se aude că se va reduce numărul de paturi şi că unii dintre noi vom fi disponibilizaţi. Care vor fi criteriile pentru trecerea în şomaj, doar şefii ştiu“, a spus una din infirmierele de la  Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.

Liderii de sindicat susţin că, aproape sigur, în spitale se va reduce numărul de paturi. „Din informaţiile noastre, nicio unitate spitalicească nu va scăpa de această măsură. Consecinţa va fi aceea că se va reduce şi numărul de personal. Disponibilizările nu vor fi numai din rândul angajaţilor TESA sau din cel al infirmierilor şi asistenţilor. Vor ajunge şomeri chiar şi medici“, este de părere Aurel Creţu, lider al sindicatului Sanitas din Bacău.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite