Sinistraţii din Bacău au protestat la Primărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

12 familii trăiesc în condiţii mizere pe strada Arcadie Şeptilici, după ce la sfârşitul lui iulie, locuinţele le-au fost distruse de inundaţii.

Oamenii se gândesc cu groază că ar putea să îngheţe de frig la iarnă deoarece casele lor au fost avariate în proporţie de până la 70%. Oficialii băcăuani au promis în vară că până, cel târziu, la sfârşitul lunii septembrie 12 case vor fi reconstruite din temelii. Pentru că nici măcar nu au început lucrările, oamenii au venit nemulţumiţi la Primărie.

„Am venit aici să ne facem auziţi. Deja e frig şi cei de la Primărie nu s-au ţinut de cuvânt. Au spus că de la 1 octombrie ne mută în case noi, dar nici casele vechi nu au fost demolate până acum. Au uitat de noi“, a spus Mihai Giurgi, un băcăuan care locuieşte în prezent într-o colibă improvizată împreună cu soţia lui cu handicap.

Bărbatul a spus că, la 1 septembrie, sinistraţii au primit o scrisoare prin care Primăria îi anunţa că mai durează două sau trei săptămâni până când Guvernul va aloca fonduri pentru achiziţionarea de materiale de construcţie.

„Primăria urmează să ne cumpere materiale. Procedura este lungă şi ne va prinde iarna în frig şi umezeală“, a spus Daniela Iacob, o altă băcăuancă a cărei locuinţă a fost distrusă de ape. În total, pe strada Arcadie Şeptilici au fost avariate 26 de case, dar doar 12 vor trebui reconstruite.

Vor să blocheze căile de acces

Cele aproximativ 70 de persoane care locuiesc în zona afectată ameninţă că vor bloca vineri strada dacă nu primesc un răspuns concret până joi.

„Ieşim şi blocăm strada. Eu am două fetiţe la şcoală. Trebuie să le ofer condiţii decente de învăţat. Stăm într-o singură cameră plină de mucegai de la umezeală. Mi-e frică să nu se îmbolnăvească de tuberculoză“, a spus Ramona Palade, una dintre persoanele care au protestat în faţa Primăriei.

Pe de altă parte, autorităţile susţin că banii nu au fost alocaţi la timp de la Guvern. „Consiliul Local va plăti doar manopera construirii caselor. I-am chemat pe oameni încă o dată miercuri să stăm de vorbă şi atunci le vom da mai multe amănunte“, a declarat Ionuţ Tomescu, purtător de cuvânt al Primăriei.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite