Bacău: „Sfânta Varvara“,loc de reculegere în mină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lăcaşul de cult este construit la o adâncime de 240 de metri în salina de la Târgu Ocna. Biserica a fost ridicată de mineri în 1992 şi este loc de pelerinaj pentru sute de turişti.

Salina din Târgu Ocna reprezintă o destinaţie perfectă de petrecere a timpului liber pentru cei care se află în trecere prin oraş.

Deschisă zilnic, între orele 7.00 şi 19.00, de luni până duminică înclusiv, în inima muntelui, la o adâncime de 240 de metri, baza de agrement oferă vizitatorilor un loc ideal de reculegere spirituală.

Minerii au fost zidari, tâmplari şi dulgheri

Lăcaşul se numeşte Biserica „Sfânta Varvara“ şi a fost săpată cu migală în sarea muntelui. „Minerii au hotărât în primăvara lui 1992 să construiască această biserică pentru a-i proteja. A fost gata în luna decembrie a acelui an şi încă de atunci reprezintă un punct de atracţie pentru sutele de turişti care vin la noi“, ne-a spus Adrian Vătafu, administratorul salinei. Cei care vizitează lăcaşul de cult pot admira în faţa altarului catapeteasma constituită din 24 de icoane.

„De o parte şi de alta a altarului veghează icoanele Sfintei Muceniţe Varvara şi Sfântei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Iconoclastele, scaunul împărătesc, aplicele şi candelabrul au fost meşteşugite de mineri“, a mai explicat Adrian Vătafu. După vizitarea bisericii, turiştii mai pot admira lacul de sare, pot juca tenis de masă la baza de agrement şi studia la muzeul salinei obiecte şi fotografii ale minerilor.

Preţul unui bilet de intrare este de 18 lei pentru adulţi şi 9 lei pentru copii. Timpul de vizitare nu este limitat, iar autobuzele care duc în interiorul muntelui circulă la fiecare jumătate de oră.

Iconostasul, scaunul împără-tesc, aplicele şi candelabrul au fost meşteşugite de mineri, Aurelian Vătafu, administrator salina.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite