Şcoală Internaţională de vară la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studenţi dar şi elevi participă, în această săptămână, la şcoala de vară „Valea Bistriţei - materia ce naşte energie", organizată de Universitatea „Vasile Alecsandri" din Bacău.

Aflată la a doua ediţie, manifestarea are ca temă „Cunoaşte Moldova la ea acasă" .

Cursanţii participă în ateliere de lucru la dezbateri privind tradiţii şi preocupări ale zonei Moldovei dar şi la cursuri de jurnalism ori artă fotografică.

Invitaţi de onoare sunt personalităţi ale scenei româneşti precum Draga Olteanu-Matei, Diana Lupescu şi Adrian Găzdaru.

„La împlinirea celor 50 de ani de existenţă, Universitatea „Vasile Alecsandri" din Bacău (UVAB) şi-a propus să forţeze discret „porţile" viitorului, prin reconsiderarea rolului şi, mai ales, a poziţiei ocupate în cadrul regiunii Moldovei centrale şi nu numai. Noua infrastructură universitară - atât la nivelul logisticii cât şi la nivel managerial - anvergura europeană a relaţiilor cultivate în cadrul Universităţii noastre, dar şi rigorile noii Legi a Învăţământului Superior, ne obligă să fim o prezenţă vie în cadrul comunităţii academice naţionale şi internaţionale", a declarat Alin Popa, organizator.

Rămâi pe bacau.adevarul.ro pentru ultimele ştiri din judeţ.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite