Bacău: Schimbare de gardă la Poliție
0
Comisarul șef Vasile Oprișan preia de mâine frâiele Inspectoratului Județean de Poliție
După eliberarea la cerere din funcție a comisarului șef Ștefan Alexa și mutarea acestuia la conducerea Poliției de Frontieră Iași, reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române au numit un nou șef în Bacău.
De mâine, comisarul șef Vasile Oprișan este cel care va ocupa cea mai înaltă funcție în Inspectoratul Județean de Poliție(IJP) Bacău, până la data organizării unui concurs.
Oprișan vine pe acest post de pe fotoliul de adjunct al comisarul șef Ștefan Alexa. Schimbarea de gardă de la IJP intervine la mai bine de o lună de la apariția în presă a articolelor referitoare la faptul că procurorii DNA și ofițerii Direcției Generale Anticorupție i-au întocmit dosar de corupție comisarului șef Alexa.