Proiect al elevilor băcăuani în parteneriat cu Biserica ”Sf. Dumitru” din Gherăiești

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii au expus ouă vopsite de ei
Elevii au expus ouă vopsite de ei

Ouă încondeiate, picturi religioare, cântece și poezii. Toate acestea, în cadrul proiectului "Să fim buni creștini", care se află la cea de-a patra etapă.

La evenimentul care s-a desfășurat, azi, între orele 10.00 - 12.00 la biserica Sf. Dumitru din cartierul Gherăiești, au participat mai bine de 200 de copii de la gradinitele nr. 9 și 11 dar și elevi de la Școala "Mihai Drăgan".

Proiectul a început în toamna anului trecut și prima acțiune s-a intitulat "De vorbă cu preotul bisericii". 

De Crăciun a urmat cea de-a doua etapă, numită "Nașterea mântuitorului", iar apoi, în luna martie, a avut loc activitatea "Cinstește-i pe tatăl și pe mama ta".

După activitatea de azi, "Învierea lui Isus" va urma, în luna mai o excursie la mai multe mănăstiri din nordul Moldovei.

Coordonatorii proiectului sunt educatoarele Lenuța Ștefan și Maricica Dăscălașu, alături de profesoarele Simona Iordache, Nicoleta Olaru și Maria Chiriloaie.

Intră pe bacau.adevarul.ro pentru cele mai noi ştiri din judeţ.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite