Portret/ Viorel Coşeraru şi-a închinat toată viaţă fotografiei

Profesorul a păstrat toate aparatele de pozat pe care le-a avut în ultimii 30 de ani şi care au devenit piese de colecţie. El speră să predea ştafeta elevilor săi. O pasiune este ca o boală incurabilă. Nu o poţi trata, nu poţi scăpa de ea.

Profesorul Viorel Coşeraru nici nu-şi doreşte să scape de „virusul“ fotografiei, de care este infectat de peste 30 de ani.

„Eu am luat microbul de la un unchiul de-al meu, Vasile. El era cel care îşi băga nasul peste tot. Repara ceasuri, făcea fotografie, şurubărea tot timpul. Ca şi copil, eram fascinat de activitatea unchiului şi în perioada vacanţei mă ţineam ca scaiul de el“, povesteşte profesorul Coşeraru.

Primul aparat de fotografiat i-a fost făcut cadou de unchiul chiţibuşar. „Era un Smena 6, ochios foc, cu un toc de piele maron. Pe capacul din interiorul tocului erau scrise instrucţiunile de folosire. Nu-mi mai încăpeam în piele de fericire când l-am primit“, îşi aminteşte dascălul.

Primele fotografii făcute au fost cele de familie. Apoi, adolescentul a început să suprindă tot felul de instantanee. Nu îndrăznea să se „joace“ foarte mult cu aparatul, pentru că nu dispunea de bani pentru clişee.

Laborator foto în cadă

„Erau destul de scumpe pentru buzunarul meu şi le foloseam cu zgârcenie. Aveam grijă să nu irosesc nici măcar o poziţie de pe film“, spune Viorel Coşeraru.

După primul Smena 6 a urmat un Smena 10, apoi un aparat chinezesc „Seagal“, după care a trecut la marca Zenit, cea mai performantă în acele vremuri. 

„O mare bucurie am avut în primul an de facultate. Colegii de grupă, care ştiau de pasiunea mea, mi-au făcut cadou un laborator foto complet. Când mergeam acasă, acesta era instalat în baie, pe nişte scânduri deasupra căzii“, adaugă profesorul.

Viorel Coşeraru spune că pe timpul studenţiei a colaborat la o revistă a Universităţii, în calitate de fotoreporter, iar atunci când era o sindrofie în cămin nu lipsea niciodată.

După 1995 colecţia de aparatură fotografică a dascălului s-a mărit, după ce a achiziţionat un Pentax cu teleobiectiv, un aparat digital, dar care folosea tot clişeul. „Era ultima apariţie în acea perioadă. Urmăream piaţa şi când apărea ceva nou eram la curent. De multe ori însă, preţul aparaturii mă ţinea la respect“, spune zâmbind profesorul.

30 de ani de amatorism

După mai bine de 30 de ani de amatorism, Viorel Coşeraru se gândeşte să facă un prim pas spre profesionalism. Între timp a reuşit să-şi completeze colecţia cu un aparat de fotografiat performant, un Nikon digital, la care ţine ca la ochii din cap. Următorul pas e să organizeze o expoziţie personală de fotografie.

Profil

Născut: 7 aprilie 1965, în Bacău.
Studii: Facultatea de Electrotehnică Iaşi, promoţia 1989.
Familie: Are un copil.

Întrebări şi răspunsuri
Care este visul dumneavoastră imediat?
Visul meu este să fac o expoziţie chiar la unitatea pe care o conduc: Grupul Şcolar Industrial Letea. Voi expune atât fotografie, dar şi tehnică fotografică. Poate, cine ştie, elevii vor fi interesaţi şi vor urma exemplul.

Toată lumea poate face fotografie de calitate?
Nici într-un caz. Aşa cum nici cu vechile aparate nu putea oricine să facă fotografie. Ca să iasă o poză bună, cu tehnica veche, lucram două săptămâni. Acum, cu tehnica digitală, chiar dacă totul este automat, contează foarte mult unghiul, poziţia, lumina. Sunt o mulţime de factori de care trebuie să ţii cont. 

Ce-i place
Pe lângă fotografie, profesorulu îi place să facă mişcare. Ori de câte ori are partener, joacă tenis de câmp. „La fel de mult îmi plac drumeţiile. Chiar am atestat de ghid turistic şi cu ceva timp în urmă am colindat toată ţara şi prin străinătate cu grupuri turistice“, spune dascălul.

Ce nu-i place
Nu este de acord cu superficialitatea şi incompetenţa. „De regulă îi accept pe oameni aşa cum sunt. Pe cei care nu sunt pe aceeaşi lungime de undă cu mine încerc să-i evit“, afirmă profesorul.