Portret/ Valentin Şerban, tânărul care s-a pus în slujba unui mediu curat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Şerban
Valentin Şerban

Adolescentul se implică în tot felul de acţiuni de binefacere pentru a se simţi împlinit. De patru ani este membru în Centrul Regional de Ecologie Bacău. Valentin s-a implicat în munca de voluntariat deoarece este convins că îi face bine sufletului său.

„Primele mele acţiuni de ecologizare s-au desfăşurat pe lacurile de acumulare din custodia Centrului Regional de Ecologie Bacău. Dorinţa de a mă implica în astfel de acţiuni a venit şi din nevoia de a face ceva util, de a participa la acţiuni de binefacere şi de a veni în sprijinul cetăţenilor băcăuani“, a explicat Valentin de ce îl atrage voluntariatul.

A câştigat „Cupa Caiac“

Cu timpul, tânărul s-a obişnuit cu proiectele de la organizaţia de voluntariat şi a ajuns să înveţe lucruri interesante, să socializeze cu diverse personalităţi şi să treacă prin experienţe deosebite, de la banale până la periculoase. „În toate acţiunile mele m-am implicat fără ezitare pentru că-mi place să mă bucur de un mediu natural şi curat. Am intervenit în tot felul de acţiuni, de la montări de panouri şi până la acţiuni de braconaj, care sunt mai complicate şi mai periculoase“, a mai explicat el.  Din activitatea dusă până acum, lui Valentin i-a plăcut cel mai mult participarea la concursul „Cupa Caiac“ pentru liceeni, unde şi-a încercat îndemânarea de a vâsli.

„Concursul s-a desfăşurat vara trecută în Bacău şi a fost organizat de Centrul Regional de Ecologie. Concursul a fost dedicat în exclusivitate liceenilor. Sunt mândru că alături de alţi 17 colegi din Colegiul «Mihai Eminescu» am câştigat «Cupa Caiac», a relatat Valentin. Ecologistul se pregăteşte acum pentru a participa la o nouă ediţie a „Cupei Caiac“, care se va desfăşura peste două luni de zile, unde speră să câştige şi de această dată la viteza de a conduce un caiac.

Este un ecologist convins

Pe viitor, Valentin vrea să ajute să construiască un mediu mai sănătos pentru oameni. Adolescentul este convins că atunci când te implici în acţiuni fără să fii plătit te simţi mai împlinit, iar lucrurile le faci bine şi îţi aduc mai multe satisfacţii.

„Am participat recent la montarea de panouri pentru a le aduce la cunoştinţă cetăţenilor că e important să conştientizeze că trebuie să trăim într-un mediu curat. Au fost zile când am muncit până seara târziu şi erau obositoare, dar dacă aş fi fost plătit probabil că aş fi făcut o muncă de mântuială. Satisfacţiile sunt pe măsură atunci când eşti voluntar“, a explicat ecologistul.

Valentin recunoaşte deschis că atât în centrul organizaţiei, cât şi în afara ei, încearcă să fie un exemplu pentru cei din jur, indiferent de condiţiile în care îşi desfăşoară activităţile de voluntariat. Din acest motiv nu pierde nicio acţiune, indiferent de cât de încărcat i-ar fi programul de la şcoală.

„Am participat recent la  o acţiune comună cu colegii mei.  Am ecologizat lacul Şerbăneşti, o zonă protejată prin lege. Am strâns două tractoare de saci de deşeuri şi am fost nevoiţi să purtăm şi ciubote înalte până la genunchi pentru a scoate bidoanele din lac“, a încheiat Şerban.

Profil

Născut: 16 februarie 1990, Republica Moldova.
Studii: Elev în clasa a XII-a la Colegiul „Mihai Eminescu“ Bacău.
Familie: Locuieşte singur.

Întrebări şi răspunsuri

Ce ţi-ai dori pentru Centrul Regional de Ecologie Bacău?
Mi-ar plăcea foarte mult ca cetăţenii acestui oraş să conştientizeze acţiunile pe care le desfăşoară organizaţia pentru societate.

Sunt tinerii încântaţi de munca de voluntariat?
Bineînţeles că mai sunt şi tineri care doresc să vadă şi partea cu câştigul, dar noi încercăm să mergem prin licee şi să-i motivăm cumva să se implice. Au fost de exemplu elevi care s-au învoit de la ore, de la dirigintele lor, pentru a merge la acţiuni de ecologizare şi pot să spun că au fost încântaţi.

Ce-i place
Voluntariatul este o plăcere prioritară, pe care o fac fără să fii plătit. Îmi place că îmi aduce multe satisfacţii. Îmi place să observ că ceea ce facem noi aduce roade.

Ce nu-i place
Regretă că nu sunt suficiente fonduri pentru ca în oraş să fie amplasate mai multe panouri care să promoveze voluntariatul şi lumea să conştientizeze şi să audă mai multe  de Centrul Regional de Ecologie Bacău. De asemenea, nu-i plac oamenii care ignoră natura şi lasă mizerie în păduri sau pe marginea apelor.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite