Portret/ Otilia Ştefania Balint a învăţat şcoala vieţii de la copiii sărmani

După ce a participat la două şcoli de vară în comunele sărace din Bacău, Otilia spune că a renunţat la fiţe. Fata este voluntar şi are grijă de orfani sau de bătrâni bolnavi.

A fost un copil plin de fiţe, care rareori făcea eforturi să-şi ajute mama la treburile gospodăreşti. Acum, Otilia Ştefania Balint spune că regretă comportamentul faţă de părinţi. Însă ştie că aceştia o iubesc nespus şi sunt gata să-i ierte toate greşelile.

Ce a schimbat-o pe adolescenta din clasa a XI-a în mai puţin de doi ani? Contactul direct cu micuţii săraci şi cu oamenii sărmani. „Totul a început în clasa a IX-a. O colegă care făcea muncă de voluntariat mi-a povestit despre activitatea ei umanitară. Mi-a trezit curiozitatea şi m-am înscris la Fundaţia de Sprijin Comunitar (FSC)“, îşi aminteşte adolescenta. 

Un copil i-a schimbat viaţa

Prima activitate ca voluntar a fost la un centru de ocrotire a copiilor. Contactul cu micuţii abandonaţi, lipsiţi de afecţiunea părintească, a impresionat-o profund pe eleva de liceu. A treia oară când a trecut pragul unităţii şi un copil a întins mâinile spre ea, strigând „mama!“,  a impresionat-o teribil pe Otilia. A izbucnit în plâns şi a stat minute în şir cu fetiţa în braţe.

„Pentru mine acel moment a fost o experienţă unică. Atunci mi-am dat seama că am un rost pe lume şi că trebuie să-mi îndeplinesc menirea“, spune adolescenta. Otilia Balint şi-a luat cât se poate de în serios rolul de voluntar. După orele de curs, cel puţin de trei ori pe săptămână îşi făcea timp să se ocupe de copiii cu nevoi speciale sau de bătrânii imobilizaţi la pat.

Misionar în sărăcie

Nici măcar în vacanţe nu putea sta departe de noii prieteni. Era tot timpul prezentă la şcolile de vară organizate în satele din judeţ. „Clipe de neuitat am petrecut la Stănişeşti. Timp de o săptămână am stat acolo, în condiţii nu tocmai igienice. Am dormit pe saltele, într-o sală de clasă de la şcoala comunală, unde colcăia de gândaci. Toaleta era în curte, ca la ţară, iar pentru o găleată de apă mergeam mai mult de un kilometru“, povesteşte fata.

Otilia nu a uitat însă de copilaşii de acolo, care veneau la şcoală desculţi, dar cu o dorinţă extraordinară de a învăţa să danseze, să deseneze şi să afle poveşti despre Bacău, un oraş de vis pentru ei.

„Concluzia la care am ajuns este aceea că există fericire. Chiar şi în cea mai cruntă sărăcie. Copiii din Stănişeşti sunt săraci lipiţi pământului, dar rareori sunt trişti. De ce oare?“, se întreabă eleva. Tot ea este cea care găseşte imediat un răspuns. „Au părinţii lângă ei. Asta e! Nu se pot compara cu micuţii din centrele de ocrotire“, spune Otilia.

Profil
Născută. 22 decembrie 1991, la Bacău.
Studii. Elevă în clasa a XI-a la Colegiul  „Ştefan cel Mare“.
Familie. Este singură la părinţi.

Întrebări şi răspunsuri
Cât de greu ţi-a fost să stai departe de condiţiile civilizate de viaţă?
Săptămâna petrecută la Stănişeşti mi s-a părut o adevărată piatră de încercare. Am învăţat multe, a fost ca o şcoală a vieţii.
Te-ai gândit vreodată să renunţi la voluntariat?
Nu. Sunt foarte ambiţioasă. În şcolile de vară ale FSC-ului am curăţat cartofi până am făcut bătături în palmă. Mâncarea făcută din munca mea mi s-a părut însă mai gustoasă ca niciodată. Aşa este şi cu munca de voluntar. E greu, îţi sacrifici timpul liber, dar cred că merită. Nimic nu se compară cu un zâmbet fericit şi o strângere de mână din partea unui copil sărman.

Ce-i place
Pe lângă şcoală şi voluntariat, Otiliei îi place să facă sport. „Fac aerobic şi alerg. Când îmi permite timpul, citesc“, spune tânăra. De când a cunoscut familii sărace, tânăra spune că s-a obişnuit şi acasă să-şi ajute mai mult părinţii.

Ce nu-i place
Deşi mai are până va trece pragul maturităţii, adolescenta a aflat că marele duşman al oamenilor este nepăsarea. „Mă doare sufletul când văd cum sunt trataţi cei săraci. Fiecare ar putea sacrifica măcar două ore pe săptămână pentru a ajuta un bătrân imobilizat sau un copil sărac“, crede Otilia.