Portret/ Bacău: Roxana Bălţătescu: „În poezie abordez stilul bacovian“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Roxana este elevă în clasa a XI-a, iar versurile sunt cea mai mare pasiune a ei. Talentul i-a fost apreciat la concursuri naţionale şi internaţionale.

A avut înclinaţii spre literatură, şi în special spre poezie, încă de mică. A început să scrie versuri de la o vârstă fragedă, dar până în clasa a V-a a ţinut secret acest talent. L-a scos la lumină atunci când, în şcoala generală, a participat la un concurs unde a trebuit să compună o poezie cu anumite cuvinte într-un interval de zece minute. Poezia ei a fost aleasă cea mai bună. A prins curaj şi a început să citească orice carte îi cădea în mână dar, în special, cele de poezii.

„Stilul ei bacovian“ a impresionat juriul

Succesul l-a cunoscut abia când a ajuns la liceu. După ce a participat la mai multe concursuri organizate în cadrul şcolii, în clasa a X-a a reuşit să câştige unul dintre cele mai importante premii ale sale. „Am participat la Concursul Internaţional «Colocvii Eminesciene». M-am înscris la secţiunea de creaţie şi la cea de prezentare în Power Point. La prima secţiune am luat locul II şi la a doua locul III“, a spus Roxana.

Adolescenta spune că a fost luată prin surprindere de cele două locuri ocupate în concurs şi recunoaşte că „stilul ei bacovian“, este cel care a cântărit în final în ochii juriului. „Toată lumea scrie poezii romantice, dulci. Eu am venit cu poezii dure, fiind pasionată de simbolism. Îmi place foarte mult Bacovia şi cred că m-am detaşat de ceilalţi concurenţi prin faptul că abordez un alt stil de poezie“, crede adolescenta.

Dacă până la acest concurs avea obiceiul să nu păstreze poeziile scrise, odată cu recunoaşterea oficială a talentului a decis să îşi schimbe „tabieturile“ şi să le salveze într-o arhivă personală. Consacrarea în rândul tinerilor cu reale calităţi de scriitori a venit cu adevărat anul trecut, când a participat la Concursul Naţional „Alecsandriana“, la Bacău. De această dată s-a prezentat cu cinci poezii scrise în acelaşi stil, dar s-a înscris, în premieră pentru ea, şi la secţiunea de proză.

Versurile ei, într-un volum

Stăruinţa şi talentul ei i-au adus în final câştigarea marelui trofeu al concursului la secţiunea creaţie literară. „Este cel mai imprtant premiu pentru mine. Îmi dă curaj să merg mai departe. La început nu mi-a venit să cred. Vreau ca el să fie un impuls pentru mine şi să nu mă opresc aici“, ne-a dezvăluit Roxana. În plus, o parte din versurile ei vor fi publicate într-un volum de poezii unde vor fi incluse creaţiile altor elevi premiaţi la „Alecsandriana“.

Profil
Născută. 7 iunie, 1993, la Bacău.
Studii. Este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“.
Familie. Este singură la părinţi.

Întrebări şi răspunsuri
Care este poezia la care ţii cel mai mult?
Se numeşte „Nişte viermi, atâta suntem“. La ea am lucrat cel mai mult, cred că mai bine de o săptămână. Este o poezie care face referire la lume şi la misoginismul din noi. Este o ironizare a faptului că trecem prin viaţă fără să fim atenţi la acele lucruri care sunt cu adevărat importante pentru noi. 
Cât timp îţi petreci la masa de lucru?
Sunt zile în care scriu o poezie în zece minute şi zile în care scriu 20 de poezii în câteva ore. Depinde de starea sufletească pe care o am. Îmi primul rând, trebuie ca în jurul meu să fie linişte. Restul nu contează. Pot fi tristă, bucuroasă, furioasă sau melancolică.

Ce-i place
Roxanei îi place să asculte muzică, în special heavy metal, jazz, blues, muzică clasică şi cea din anii ’80. Un alt hobby este informatica, în care s-a remarcat după ce a ocupat locul 16 pe ţară la evaluarea naţională de la informatică. Îi mai plac excursiile şi fotografia.

Ce nu-i place
Roxana recunoaşte că înclinaţiile ei spre obiectele umaniste îi fac antipatice matematica, fizica şi chimia. Nu-i plac mincinoşii, misoginii şi nici manelele. Nu-i place culoarea roz şi nici muzica house.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite