Portret/ Ana Maria Baciu: „Prin balade şi doine îmi cânt tristeţile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ana Maria Baciu
Ana Maria Baciu

Adolescenta pasionată de folclor a cântat la zeci de spectacole în zona Moldovei alături de cunoscuta interpretă de muzică populară Maria Tătaru.

Este fascinată de tot ce ţine de tradiţia românească. Pentru a putea cânta cum se cuvine cântece populare, Ana Maria a decis să ia cursuri de muzică. „Am început să cânt din momentul în care m-am înscris la Liceul de Artă, secţia Muzică vocală tradiţională românească şi, de la prima oră de canto, mi-am dat seama că îmi doresc să fac asta“, a spus Ana Maria Baciu.

Deşi îndrăgeşte cântecul tradiţional încă din copilărie, nu a crezut niciodată că va ajunge să urce pe scenă. „În prezent, fac parte din ansamblul „Teişorul“, alături de care am avut numeroase spectacole“, a mai spus ea.

Baladele o pun în valoare

Este convinsă că viitorul muzicii populare se află în mâinile tinerilor şi în puterea lor de a transmite obiceiurile şi tradiţiile generaţiilor următoare. „Împreună cu colegii mei din ansamblul folcloric „Teişorul“ cântăm şi organizăm spectacole la Ateneu. Dorim să le transmitem oamenilor emoţiile momentelor deosebite“, a povestit Ana. Spune că doinele îi caracterizează foarte bine spiritul şi îi pun în valoare vocea.

A cules cântece din bătrâni

„Îmi plac baladele, cântecele de jale şi de dor, cum este de exemplu celebrul cântec «Balada bradului». Interpretez astfel de melodii pentru că atunci când se cântă fără acompaniament se cunoaşte adevărata valoare a vocii. În plus, baladele şi doinele transmit şi tristeţi şi doruri“, a explicat ea.

Interpretează la spectacole multe piese din repertoriul Laurei Lavric şi din cel al regretatei Mina Pîslaru, dar şi cântece mai vechi. „Cânt şi melodii fără autori, culese din poartă-n poartă de la persoane mai în vârstă care mai ţin minte ce se cânta odată“, a explicat ea.

În prezent, merge la evenimente alături de cântăreţii cunoscuţi din zona Bacăului şi se prezintă şi pe micile ecrane la emisiuni de folclor. „Am cântat împreună cu doamna Vasilica Tătaru Năstase şi soţul ei, Cristian Năstase, la câteva spectacole care au avut loc prin zona Moldovei. Am apărut de câteva ori la emisiunea „Seara favorită“ la canalele de televiziune dedicate folclorului”, a explicat ea.

Vrea să facă psihologie

Ana Maria îşi doreşte ca pe viitor să continue să cânte şi să participe la spectacole şi concursuri. „Nu sunt hotărâtă încă, dar mi-aş dori să continui cu muzica şi m-aş axa şi pe psihologie“, a relatat Ana. Elevă a Liceului de Artă, participă an de an la concursuri naţionale de muzică, unde pare să aibă rezervată o treaptă a podiumului. „La concursul naţional de muzică «Emanuel Elenescu» de la Piatra Neamţ am luat premiul III ori decâte ori am participat“, a încheiat ea.

Profil
Născută. 26 iulie 1992, Adjudeni, Judeţul Neamţ.
Studii. Elevă în clasa a XI-a la Liceul de Artă „George Apostu“.
Familie. Are doi fraţi şi o soră.

Întrebări şi răspunsuri
Care sunt melodiile pe care le cânţi frecvent?
Îmi plac melodiile din repertoriul doamnei Laura Lavric: „Jocul iţelor“, „La batută, măi baieţi“, „Bine-i de jucat aici“, „Joaca badiţă cu foc“ şi din repertoriul regretatei Mina Pâslaru: „Dragu-mi-i cu cine joc“ şi „Spune-mi dor ce ai cu mine“.
 
După atâtea concursuri şi festivaluri, mai ai emoţii când urci pe scenă?
Cu siguranţă emoţii sunt de fiecare dată, pentru că fiecare festival sau concurs are însemnătatea lui, e o senzaţie aparte la fiecare din ele.

Ce-i place
„În afară de muzică îmi mai place să mă plimb şi să încerc să experimentez lucruri noi şi diferite de fiecare dată“, a explicat cântăreaţa.

Ce nu-i place
Nu-i plac persoanele care spun un lucru şi fac altceva şi nu-i plac nici oamenii care bârfesc sau cei care spun minciuni fără să se gândească la efectul pe care-l produc. „Încerc să nu le bag în seamă şi să merg mai departe de fiecare dată când trec printr-o situaţie de acest gen“, a încheiat eleva.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite