Stiri din Bacau

Portret/ Vasile Oprişan, poliţist, vânător de două decenii

9 martie 2010, 14:13 |  Autor: Ramona Burbulia | 

Cuvinte cheie: Bacau, oameni, Vasile, Oprişan, politist, vanator,

Vasile Oprişan

Bacau

Vasile Oprişan

 

Şeful poliţiştilor din Bacău este convins că meseria sa este cea mai frumoasă din lume. Şi-a dezvoltat două pasiuni: armele şi vânătoarea. Vasile Oprişan, cu o carieră impresionantă în spate, povesteşte că cele două pasiuni le-a câştigat în timp.

„Mi se pare normal să fiu inspirat să iubesc vânătoarea, dacă am umblat cu armele mulţi ani şi le-am cunoscut atât de bine. Am lucrat pentru prima dată la Formaţiunea Arme din cadrul Poliţiei şi, în câţiva ani, am ajuns şeful acestui serviciu. Acest departament îl consider special şi cel mai frumos pentru că presupune o bună documentare a armelor de toate genurile. Acest segment m-a atras cel mai mult“, ne-a spus Vasile Oprişan.

Are permis din 1990

Din anul 1990, de când şi-a luat permisul de vânător, şi până în prezent, Vasile Oprişan a participat la numeroase partide de vânătoare, dar nu a „împuşcat“ niciun trofeu. Pentru el, vânătoarea nu presupune neapărat pasiunea de a împuşca şi omorî animalele, ci mai mult pasiunea de a participa la acest sport.  „Menirea mea nu este cea de a bracona pentru că în familia mea nici nu se prea consumă carne de vânat. Farmecul vânătorii constă în căutarea urmelor pentru depistarea vânatului. În plus, e extraordinar când stai seara la un ospăţ cu vânătorii din grupă şi asculţi istorisiri despre vânatul din toate timpurile“, a precizat poliţistul.

Şeful Inspectoratului de Poliţie spune că îi place să vâneze de la cel mai mic animal, cum ar fi iepurele, până la mistreţi. „Cel mai mare şi frumos vânat al meu a fost un mistreţ. Eu nu vânez urşi pentru că nu-mi place să merg în zona de munte. De obicei, iepurii, mistreţii şi raţele sălbatice sunt printre preferinţele mele“, mai spune Vasile Oprişan.

Poliţistul este de părere că vânătoarea de fazani este cea mai frumoasă, dar şi cea mai periculoasă deoarece numeroase accidente le-a observat la o astfel de partidă.

„Trebuie să ştii cum să foloseşti arma şi să respecţi regulile unei partide de vânătoare. Un vânător bun trebuie să cunoască detaliat tehnica fiecărui animal, iar fiecare vânat presupune o anumită armă. Atunci cînd vânezi fazani, spre exemplu, e foarte periculos pentru că te poţi accidenta rapid. Păsările se sperie şi se împrăştie printre vânători“, a explicat Vasile Oprişan.

Profil

Născut: 1 ianuarie 1962, Bacău.
Studii: Şcoala de Ofiţeri, Facultatea de Drept, la Universitatea „Al. I. Cuza“, Iaşi.
Familie: Căsătorit, are un copil.

Întrebări şi răspunsuri

Aţi fost tentat să renunţaţi la meseria de poliţist?
Niciodată nu am fost tentat. Dacă era să renunţ, probabil aş fi făcut-o în anii ’90, când am absolvit Facultatea de Drept. Atunci eram atras şi de meseria de avocat, dar nu am putut renunţa la poliţie.

Care este cel mai periculos vânat?
Mistreţul este animalul care este cel mai greu de răpus. Spre deosebire de urs, moare foarte greu. Vânătoarea de mistreţi mă atrage, totuşi, mult, iar cea de fazani este cea mai frumoasă.

Ce-i place
„Îmi place să stau cu prietenii la poveşti despre vânat, îmi place să petrec cât mai mult timp cu familia“, precizează poliţistul.

Ce nu-i place
„Nu-mi place pescuitul pentru că îl consider plictisitor, un sport fară mişcare. Nu-mi plac oamenii care nu tratează lucrurile la adevărata lor valoare“, spune Vasile Oprişan.  Nu-i mai plac oamenii iresponsabili şi cei superficiali.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ramona Ursu

    Nu e „Ferma animalelor“. De fapt, e o nedreptate să compari porcul cu acei indivizi fără scrupule, plini de nesimţire şi cu un tupeu mare cât toate haznalele României adunate la un loc. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole