Parada modei şi dans la Bacău în cinstea lui Brâncoveanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 150 de vârstnici din Bacău şi-au sărbătorit cu câteva zile în avans patronul spiritual al fundaţiei din care fac parte. Organizatorii au acordat premii pentru dans, modă, tinereţe, spontaneitate şi eleganţă. Mircea Proca (87 de ani) a luat premiul pentru graţie.

În cadrul manifestărilor „Porţile deschise“, membrii Fundaţiei pentru Educaţie, Dezvoltare şi Sprijin Comunitar „Constantin Brâncoveanu“ şi-au serbat patronul spiritual la un restaurant de la Parcul Trandafirilor din Bacău. Pe 16 august, în calendarul ortodox sunt serbaţi sfântul voievod martir Constantin Brâncoveanu şi fiii săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, care au plătit cu viaţa credinţa lor în creştinismul poporului român. Îmbrăcaţi în haine de bal, graţioşi şi bine dispuşi, peste 150 de vârstnici au dansat preţ de mai multe ore.

„Noi avem peste 500 de beneficiari, implicaţi în programele fundaţiei noastre. Au venit cei care au putut. Ne bucurăm că se simt în formă şi că au făcut această atmosferă extraordinară“, a spus Carmen Silitră, preşedintele fundaţiei. Manifestarea care i-a avut în centru pe membrii Clubului Vârstnicilor a început cu o prezentare a creaţiilor realizate de aceştia în ultima perioadă. Au fost expuse picturi, sculpturi şi alte obiecte făcute de bătrânii cu talent ai fundaţiei.

Au urmat apoi dansurile şi muzica de calitate interpretată de trupa Cameleon din Bacău. Pe scenă au mai urcat şi cântăreţii de muzică populară Petrică Alistar şi Gina Ţuţuianu. „Tot ce a fost aici este rodul efortului nostru comun, iar serbarea este în cinstea Brâncovenilor“, a declarat Natalia Bichescu, coordonatorul Clubului Vârstnicilor.

Diplome şi tort

După finalizarea probelor de dans şi modă au fost acordate şi premii. Tatiana Măgirescu (62 de ani) şi Neculai Iftimie (65 de ani) au luat locul 1, pe locul secund s-au situat Ion Burcuţă (75 de ani) şi Melania Manucă (70 de ani), iar pe 3, Lucica Toma (66 de ani) şi Constantin Verdeş (72 de ani). Premiul pentru graţie a fost luat de perechea Mircea Proca şi Ana Făgăşanu. „Mă bucur că în cadrul acestei fundaţii am reuşit să îmi descopăr talentul, iar lucrările mele sunt apreciate“, a spus Neculai Iftimie, sculptor popular care a realizat un bust al lui Constantin Brâncoveanu şi unul al lui Mihai Eminescu.

„Sunt creaţii deosebite. Bustul lui Brâncoveanu este rodul multor eforturi depuse de domnul Iftimie. Nu există prea multe surse istoriografice, care să descrie înfăţişarea lui Brâncoveanu“, a adăugat Carmen Silitră. Activităţile derulate în cadrul organizaţiei au avut şi rol terapeutic pentru unii membri. „Mă simt la superlativ de fiecare dată când particip la acţiunile clubului. Eu sunt operată de cancer. Unele probleme mai sunt, dar starea de bine de aici mă ajută“, a mărturisit Lucica Toma. La sfârşit, bătrânii s-au bucurat de tort şi de artificii.

„Este foarte important să motivăm persoanele vârstnice să fie active, să se simtă utile. Valoarea lor umană nu este estompată de trecerea anilor“, a încheiat Carmen Silitră.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite