Stiri din Bacau

PORTRET/ Dan Bocu - Pictează icoane pe pietre de râu

13 martie 2010, 14:52 |  Autor: Geta Panaite | 

Cuvinte cheie: oameni, portret, bacau, pictor, icoane, jandarm,

Dan Bocu

Bacau

Dan Bocu

 

Ideea i-a venit în urmă cu cinci ani, în timpul unei misiuni la Mănăstirea Putna, din judeţul Suceava. De atunci, jandarmul a realizat peste 600 de astfel de icoane.

Plutonierul Dan Bocu, jandarm în cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, este atras de tot ce înseamnă artizanat şi îşi aminteşte că de când era copil îi plăcea să confecţioneze câte ceva. „Făceam roboţei din pachete de ţigări sau case din cutii de chibrituri. Îmi găseam tot timpul de lucru. Îmi plăcea să confecţionez diferite lucruri cu care să mă joc“, povesteşte militarul.
Acum, şi-a găsit o nouă pasiune, care îl scoate în evidenţă. Pictează icoane pe pietre de râu şi recunoaşte că a furat modelul de la o mănăstire.

Pe Aceeaşi Temă


„În urmă cu cinci ani am avut o misiune la Suceava, la Mănăstirea Putna. Am stat acolo mai multe zile şi am avut suficient timp să studiez tot ce se vindea. Am luat în mână o icoană pictată pe piatră de râu şi mi-am dat seama că nu este greu de făcut. Costa în jur de o sută de mii. Mi s-au părut cam scumpe şi am vrut să văd dacă preţul se justifică“
, mărturiseşte jandarmul. Şi-a cumpărat o icoană şi când a venit acasă s-a pus pe treabă.

Pietre culese din Bistriţa


Primul drum l-a făcut la râul Bistriţa, de unde a adunat mai multe pietre. „Le-am aşezat în balcon şi am început să le selectez. Nu toate sunt bune pentru pictat. Piatra trebuie să fie subţire şi fără denivelări. În cinci ani am pictat cred că 600 de icoane, dar eu acasă mai am doar câteva. Aproape pe toate le-am dăruit prietenilor, rudelor şi colegilor. Nu am vândut niciuna şi nici nu am de gând să fac o afacere din asta“, povesteşte jandarmul.

„Cele mai multe icoane le fac cadou la sărbători şi pot să spun că-mi prinde foarte bine, că nu sunt nevoit să alerg după alte suveniruri“, mai spune Dan Bocu. În unitatea în care lucrează, în fiecare birou există câte o lucrare semnată de el. Şi chiar dacă timpul liber este din ce în ce mai limitat, are grijă ca cel puţin o dată la două săptămâni să intre în atelierul său improvizat din balconul locuinţei şi să mai picteze o icoană sau două. Aceasta este doar pasiunea din prezent. Nu ştie însă ce hobby îi poate aduce ziua de mâine, pentru că el caută tot timpul să facă altceva.

A crescut 2.000 de peşti


„În copilărie făcusem o pasiune pentru peşti. La un moment dat aveam apartamentul plin cu acvarii şi vreo 2.000 de peşti. Am avut şi papagali, hamsteri şi şerpi. Casa noastră era ca o mică grădină zoologică. Dar asta a fost până într-o zi, când părinţii mi-au spus că aşa nu se mai poate şi am renunţat la toate“, mai povesteşte Bocu. Acum se mulţumeşte doar cu un căţel.

Profil


Născut. 16 februarie 1976, Bacău.
studii. Liceul „Anghel
Saligny“ Bacău.
Familie. Necăsătorit.

Întrebări şi răspunsuri


Când organizaţi o expoziţie?
Nu m-am gândit la asta. Şi acum, chiar să vreau să fac nu am cum. Nu am prea multe icoane pentru că eu le dăruiesc pe măsură ce le termin. Dar nu se ştie. Poate o să fac şi lucrul acesta dacă mă voi hotărî să păstrez picturile.
Ce alte pasiuni mai aveţi?
De ceva timp m-am apucat să colecţionez obiecte vechi. Am descoperit această pasiune întâmplător. Am fost la bunica mea şi am găsit în podul casei un fier de călcat foarte vechi şi un cântar de la străbunicul, care era chiabur. Le-am adus acasă şi o să mai merg pe la târgurile de profil să-mi îmbogăţesc colecţia.

Ce-i place


Îi place să meargă la pescuit, iar atunci când nu prinde peşte adună pietre de râu pentru icoane. Îşi iubeşte meseria şi nu se vede făcând altceva.

Ce nu-i place


Nu-i plac kitsch-urile şi nici oamenii care nu se ţin de cuvânt şi care ar face orice pentru a-şi atinge scopul. Nu-i plac minciuna, invidia şi ipocrizia.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Claudia Enache a pictat femei goale pe sticle de şampanie

    Pictează pe sticlă orice i se cere, de la portrete până la icoane. În perioada sărbătorior cree ...

    Imaginile radar, cenzurate de şefii IGP

    La zece zile după ce prefectul de Timiş, Mircea Băcală, şi deputatul PDL Alin Popoviciu au fos ...

    VIDEO Actriță de la Bollywood, decapitată de colegii de pe platoul de filmare

    Meenakshi Thapar, o actriţă indiană în vârstă de doar 26 de ani a sfârșit tragic, chiar de mâna ...

    Un tânăr de 17 ani şi-a ucis naşul de botez în mijlocul comunei Onceşti

    Adolescentul a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat instanţei cu propunerea de ares ...

    A pictat în cinci minute un peisaj pe scoarţă de plop. Povestea strungarului care creează tablouri unice în Oltenia

    Un strungar din Craiova pictează de şase ani pe scoarţă de copac, lucrări care sunt unice în Ol ...

    UPDATE Intact: "Măsura este abuzivă, se dă dovadă de rea-credinţă"

    După ce astă-noapte grupul RCS&RDS a renunţat să mai transmită pe satelit posturile Antena ...

    Acuzat de hărţuire sexuală, Ciocan se dă hărţuit

    După ce o ziaristă de la o televiziune din Capitală a depus plângere împotriva comisarului-şef ...

    VIDEO Anunţul care a şocat întreaga lume creştină: numele Iisus Hristos a fost scos din Biblie

    „The Voice“, o variantă rescrisă a Bibliei, al cărei autor este David Capes, profesor de religi ...

    Moment penibil în istoria Poliţiei Române

    Şefii Poliţiei Române au reuşit performanţa să producă un nou moment penibil. O circulară adres ...

    Fizician de geniu, tiran în căsnicie: ce condiţii i-a pus Einstein soţiei pentru a rămâne împreună

    Albert Einstein a fost un fizician de geniu, dar în viaţa personală nu a excelat. Un document p ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole