O casă şi un autobuz distruse de foc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiul a izbucnit de la improvizaţiile electrice
Incendiul a izbucnit de la improvizaţiile electrice

Două incendii au izbucnit ca din senin ieri după-amiază, la câteva minute diferenţă. Pompierii au fost sesizaţi la ora 13.20 că o casă din pe strada Ioniţă Sandu Sturdza şi un autobuz din satul Holt au luat foc.

Echipajelor de intervenţie le-a luat mai bine de 40 de minute pentru a stinge flăcările care au cuprins locuinţa din centrul oraşului. Pompierii au stabilit că focul a fost provocat de o improvizaţie. „Cauza probabilă a incendiului a fost un scurt-circuit improvizat la un calorifer electric”, a declarat Andrei Grecu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

În urma incendiului au ars bunuri din cameră, pereţii din PFL izolaţi cu vată minerală şi 70 de metri pătraţi de locuinţă. „Casa aparţine unei societăţi comerciale din Bacău şi este locuită de trei chiriaşi. Din fericire, nu au existat victime“, a mai spus Grecu. Simultan, o altă echipă de pompieri a intervenit în satul Holt din comuna Letea Veche, unde un autobuz al societăţii locale de trasport public a luat foc.

Autoturismul cu o capacitate de 36 de locuri se afla la capăt de linie. Pompierii spun că focul a izbucnit cel mai probabil din cauza unei  defecţiuni apărute la sistemul electric al maşinii. Din fericire, în autobuzul cuprins de flăcări nu se aflau călători.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite