Nunta săptămânii la Bacău: Delia și Costel și-au jurat dragoste eternă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Costel și Delia
Costel și Delia

Costel Neculai Dunava (33 de ani) și Delia Oana (25 de ani) și-au unit destinele pe 1 octombrie, după aproape trei ani în care au trăit o frumoasă poveste de dragoste.

Cei doi proaspeți însurăței s-au cunoscut, în urmă cu trei ani, în oraș la o cafea, prin intermediul unor prieteni comuni. De la acea întâlnire a mai durat însă câteva luni până când între cei doi s-a legat ceva special.

Delia a primit inelul de logodnă anul trecut, de sfântul Neculai. „Am invitat-o în oraș sub pretextul că îmi serbez ziua numelui. Acolo, cu ceva emoții în glas, am cerut-o în căsătorie și i-am oferit inelul de logodnă. A spus Da și la scurt timp am decis și ziua când ne vom căsători", își amintește Costel.

Cununia religioasă a avut loc la Biserica „Precista". Alături de ei au fost nașii Radu Constantin Lazăr și Alina Lazăr iar la nuntă au participat peste 250 de invitați, prietenii, familia și colegii celo doi însurăței.

Atât Costel cât și Delia își doresc foarte mult copii. Până atunci însă cei doi vor sărbători, timp de o săptămână, luna de miere în orașul luminilor, Paris. „Am stabilit că vom merge în luna de miere la Paris la două luni după ce am cerut-o pe Delia în căsătorie. Eu am mai vizitat capitala Franței în adolescență, ea niciodată", ne-a dezvăluit  mirele.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite