Nepotul lui Dan Diaconescu a fost condamnat la puşcărie, după ce a muşcat un poliţist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nepotul lui Dan Diaconescu a muşcat mâna unui poliţist
Nepotul lui Dan Diaconescu a muşcat mâna unui poliţist

Radu Diaconescu a primit pedeapsa cu suspendare, dar are termen de încercare 2 ani şi jumătate. Poliţiştii care au fost muşcaţi, scuipaţi şi înjuraţi şi de tânăr au primit despăgubire câte 4000 de lei sau 2000 de lei, în funcţie de agresiunea suportată.

Radu Diaconescu (21 de ani), nepotul prezentatorului TV Dan Diaconescu, a fost condamnat zilele acestea, pentru ultraj, la 6 luni de închisoare, cu suspendare dar şi la plata unor daune morale. Decizia a fost luată de Judecătoria Bacău, în urma unui proces fulger, judecat de magistraţi în mai puţin de o lună. „Radu Diaconescu a fost condamnat pe bune. El şi-a recunoscut faptele şi astfel a beneficiat de reducerea prevăzută în codul de procedură penală. A avut o atitudine sinceră şi îşi regretă faptele", a spus avocatul Liviu Ghioc, care l-a reprezentat în instanţă. Magistraţii băcăuani au dispus ca poliţşii care au fost agresaţi să primească despăgubiri morale. Alexandru Nichituş şi Alexandru Miclăuş au de primit 4000 de lei, iar Iulian Bardaşu şi Cătălin Păduraru, câte 2500 de lei.

Nepotul lui Dan Diaconescu a muşcat un poliţist care l-a prins beat la volan

Este student la Universitatea din Birmingham

În noaptea de 5 spre 6 septembrie 2011, nepotul lui  Dan Diaconescu a agresat poliţiştii care l-au oprit în trafic. Radu Diaconescu mergea pe contrasens la ieşirea din Bacău spre comuna Sărata. Tânărul, cu o alcoolemie de peste 1,5 la mie, l-a muşcat de mână pe unul dintre poliţişti iar celorlalţi le-a adresat injurii. El s-a manifestat foarte agresiv şi în momentul când a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţe, pentru recoltarea de sânge. Pe camerele de supraveghere sunt suprinse mai multe scene. „Să-mi dai drumul! Bă handicapatule, dă drumul la cătuşe. Morţii voştri...", le-a spus poliţiştilor, atunci, Radu Diaconescu. În ciuda celor întâmplate, nepotul lui Dan Diaconescu pare să fie un tânăr de excepţie, la învăţătură. „Radu Diaconescu a făcut doi ani la o facultate din Bucureşti şi pentru rezultate foarte bune a fost admis la Universitatea din Birmingham (Anglia)", a mai spus avocatul Liviu Ghioc.

Dan Diaconescu, în vizită prin municipiul Bacău

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite