Mascaţii au făcut spectacol în centrul Bacăului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Urătorii s-au costumat în port popular
Urătorii s-au costumat în port popular

Peste 600 de interpreţi din zece zone etnofolclorice ale Moldovei au participat astăzi la cea de a 44-a ediţie a „Alaiului datinilor şi obiceiurilor de iarnă“.

Festivalul a debutat în anul 1965 în oraşul Slănic Moldova, însă organizatorii au decis, în 1990, ca acesta să fie mutat în municipiul Bacău. „Numărul spectatorilor depăşeşte 10.000 de persoane şi atunci am considerat că municipiul Bacău este mai potrivit pentru a găzdui un asemenea spectacol“, ne-a declarat Petrică Vlase, directorul Ansamblului „Busuiocul“ şi organizatorul evenimentului.

La startul ediţiei din acest an s-au adunat peste 600 de interpreţi din cele mai renumite zone ale Moldovei. La spectacolul desfăşurat pe străzile oraşului au fost prezente formaţiile de căiuţi din Cordăreni, judeţul Botoşani, formaţiile de mascaţi din Cucuteni, judeţul Iaşi, dar şi renumiţii urşi din oraşul Dărmăneşti şi cei din comuna Dofteana, judeţul Bacău.

Chiar dacă numărul artiştilor prezenţi la eveniment a fost impresionant, organizatorii spectacolului spun că, de anul viitor, situaţia s-ar putea schimba radical. „Este foarte greu să mai găseşti artişti autentici. Tradiţiile şi obiceiurile nu se mai păstrează, iar tinerii nu sunt atraşi de astfel de manifestări. Cred că e ultimul an în care acest mare eveniment s-a desfăşurat la o asemenea scară“, ne-a mai spus Petrică Vlase.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite