Mamele așteaptă de două săptămâni indemnizația de creșterea copilului
01.600 de mame din Bacău sunt în pragul disperării după ce nu și-au primit indemnizația de creșterea copilului. Suma nu a fost depusă pe cardul beneficiarilor din cauza unei noi programări a bancilor la Trezorerie.
Situație fără precendent în județul Bacău. Circa 1600 de mame sunt în pragul disperării pentru că nu și-au primit indemnizația pentru creșterea copilului. Oficialii Agenției Județene pentru Prestații Sociale (AJPS) Bacău, instituția care efectuează plățile, spun că sunt în termen cu plățile.
"Legea prevede ca plata să se facă până la 30 a lunii. Nu sunt probleme cu banii. Au întârziat la beneficiarii care primesc suma pe card și asta pentru că s-a făcut o nouă programare a băncilor la Trezorerie", spune Gheorghe Alexe, directorul AJPS Bacău.