Bacău: Lucrări dentare făcute în mucegai şi igrasie
0
Ultimele lucrări de hidroizolaţie ale spaţiilor folosite drept cabinete dentare au fost făcute acum opt ani din banii chiriaşilor.
Cabinetele de la etajul I al fostei Policlinici cu Plată de pe strada Mărăşeşti în care sunt chiriaşi 15 tehnicieni dentari sunt într-o stare avansată de degradare. După ani de zile în care spaţiile nu au fost nici măcar văruite, toţi pereţii sunt coşcoviţi, ferestrele nu se închid bine, iar urmele ploilor şi zăpezilor topite ani de-a rândul pe acoperiş au lăsat urme de igrasie peste tot.
Pe holul principal al clădirii, există porţiuni în care pereţii sunt măcinaţi. „Suntem chiriaşi la Consiliul Judeţean din 2005, dar de atunci nu s-a făcut nicio lucrare de reparaţie. Plătim câte 350 de lei chirie şi stăm în nişte cabinete care se degradează de la o lună la alta", a declarat tehnicianul dentar Nicolae Ailincăi. Clădirea în care lucrează acum tehnicieni dentari privaţi a fost construită la începutul anilor ’70 şi a avut tot timpul aceeaşi destinaţie.
Fără autorizaţii sanitare
Tehnicienii se vaită acum nu doar de condiţiile insalubre de muncă, ci şi de faptul că instalaţia de evacuare a noxelor nu mai funcţionează de zeci de ani. Deşi cabinete se adresează unor pacienţi care ajung la medici stomatologi, activitatea nu este prevăzută în nomenclatorul serviciilor care să necesite autorizare sanitară. „Cabinetele de tehnică dentară sunt considerate servicii care nu au legătură cu domeniul sanitar uman. De aceea nu au nevoie de autorizare sanitară", ne-a declarat dr. Marin Buştuc, director al Direcţiei de Sănătate Publică.
Tehnicienii, jenaţi de spaţiile insalubre, spun că fac tot posibilul să evite ca pacienţii să-şi ridice personal lucrările. „Preferăm să le ducem noi la cabinetele stomatologice ca să nu se îngrozească de spaţiile în care le sunt confecţionate lucrările", a mai spus Nicolae Ailincăi.
Promisiuni de modernizare
Consilierii judeţeni au alocat 1 milion de lei pentru lucrări de reparaţie şi modernizare a spaţiilor în care îşi desfăşoară activitatea cabinetele de tehnică dentară. Banii vor fi folosiţi exclusiv la renovarea interioarelor.