Istoria Bacăului este ruinată de retrocedări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa lui Vasile Alecsandri, o bijuterie arhitectonică, este la un pas de a se prăbuşi
Casa lui Vasile Alecsandri, o bijuterie arhitectonică, este la un pas de a se prăbuşi

Majoritatea clădirilor de patrimoniu sunt lăsate în paragină, după ce au fost restituite urmaşilor proprietarilor de drept. Şefii Direcţiei de Cultură spun că se află într-o situaţie paradoxală, fiind nevoiţi să administreze, cu un buget infim, clădiri care nu le aparţin.

Puţinele clădiri de patrimoniu rămase încă în picioare la Bacău sunt într-un stadiu avansat de degradare. Casa „Vasile Alecsandri“, Casa „Sterian“, fostul Teatru de Animaţie sau clădirea veche a Hotelului Central sunt în ruine. În prezent, ele nu mai folosesc decât ca adăpost pentru oamenii străzii.
Şefii Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bacău (DJCCPCN) spun că nu pot să facă planuri pentru renovare deoarece nu au atribuţii.

Proprietari prea săraci

„Noi nu avem nici buget, nici competenţe legale în materie. Singurii noştri bani sunt doar pentru salarii. Suntem în situaţia hilară de a admininistra nişte bunuri retrocedate, care nu ne aparţin“, a declarat Petru Cimpoeşu, directorul DJCCPCN Bacău.

Una dintre casele care s-a deteriorat odată cu trecerea timpului şi care în prezent se poate dărâma oricând la cel mai mic cutremur este clădirea în care a locuit Vasile Alecsandri. „Moştenitorii poetului au vândut casa după 1990, iar acum aparţine unei firme din Italia, care, după părerea mea, a luat-o doar pentru teren şi pentru a o dărâma. La ora actuală nu cred că au cum să o restaureze pentru că ar avea nevoie de aproape 1 milion de euro. Chiar şi pe criză, numai terenul valorează cel puţin 300.000 de euro“, a explicat Cimpoeşu.

Din cele 81 de case şi conace din judeţ, doar cinci au rămas nerevendicate. Restul sunt în prezent proprietăţi private, iar puţini dintre actualii deţinători îşi permit să investească pentru a le repara.

„Potrivit legii, noi suntem doar nişte simpli administratori. Paradoxal, putem da amenzi celor care deteriorează monumentele, dar este complet inutil pentru că sunt uşor de contestat şi procesele s-ar pierde fără probleme“, a mai spus Cimpoeşu.  Băcăuanii sunt indignaţi de situaţia clădirilor istorice.

„Noaptea se văd persoane care intră în Teatrul de Animaţie. Se îmbată, fac scandal. Odată au dat foc şi au provocat un incendiu înăuntru. Nimeni nu face nimic, ne e frică să trecem prin zonă“, a declarat nemulţumită Sanda Lăcătuşu, o băcăuancă.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite