Bacău: Internet gratuit pentru elevii băcăuani
0
Bacău: Internet gratuit pentru elevii băcăuani
58 de școli vor primi finanțare europeană pentru achiziționarea de calculatoare și plata conexiunii.
În anul școlar 2009-2010 sute de elevi băcăuani vor avea acces gratuit la internet în unitățile de învățământ în care studiază. Acest lucru va fi posibil prin implementarea proiectului cu finanțare europeană ”Internet în școala ta. Conectarea la internet broadband a unităților școlare din regiunea Nord-Est” derulat de Ministerul Educației, prin Programul Sectorial ”Creștearea Competivității Economice” 2007-2013, axa III.
În județ au fost selectate 58 de școli, dintre care 49 sunt în mediul rural și alte nouă în Comănești, Slănic Moldova, Dărmănești, Moinești și Târgul Ocna.