Bacău: Instituțiile bugetare și-au închis astăzi porțile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bacău: Instituțiile bugetare și-au închis astăzi porțile
Bacău: Instituțiile bugetare și-au închis astăzi porțile

Membrii  unor federaţii  sindicale au pichetat astăzi timp de câteva ore  Prefectura

Angajații instituțiilor bugetare protestează astăzi împotriva legii unitare de salarizare, dar și împotriva disponibilizărilor. Școlile vor fi  închise, iar în spitale vor fi tratate doar cazurile de urgență. Politistii din Bacău vor fi în grevă japoneză.

Cei 1300 de polițiști din cadrul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. , filiala Bacău, vor purta banderole albe în semn de protest.

Acțiunea de astăzi va fi urmată de un miting al sindicatelor, pe 7 octombrie, în București, la care vor participa și reprezentanți ai bugetarilor din Bacău. În cazul în care revendicările nu vor fi soluționate, sindicatele ar putea declanșa o grevă generală pe termen nelimitat.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite