Bacău: Inspectoratul Școlar a făcut publică programarea tezelor semestriale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bacău: Inspectoratul Școlar a făcut publică programarea tezelor semestriale
Bacău: Inspectoratul Școlar a făcut publică programarea tezelor semestriale

Tezele din semestrul I se vor susține până pe data de 18 decembrie.

Ministerul Educației a stabilit disciplinele la care se susţin teze, în anul şcolar 2009-2010. Astfel, tezele de pe semestrul I se vor desfășura până pe 18 decembrie anul acesta.

A doua serie de lucrări obligatorii pentru cel de al doilea semestru se vor susține până pe data de 14 mai 2010. ”La clasa a VIII-a, în semestrul al II-lea, datorită evaluarii naţionale ce se va desfăşura în intervalul cuprins între 4 și 12 mai 2010, tezele se vor desfăşura până la data de 23 aprilie a aceluiași an”, a explicat Claudia Merticariu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Județean Școlar Bacău.

Tot ea a mai explicat faptul că în unităţile de învăţământ se susţin teze începând cu clasa a V-a. Pentru învăţământul gimnazial, tezele se susţin la română şi matematică, la clasa a VIII-a, adăugându-se istoria sau geografia la alegere. Pentru învăţământul liceal, disciplinele la care se susţin teze diferă în funcţie de filieră, profil, specializare, calificare, singura disciplină comună fiind limba şi literatura română.

 ”În cazurile în care o lucrare scrisă semestrială se susţine la alegere dintr-o listă de discipline, elevii vor opta în scris pentru una dintre disciplinele menţionate în listă. Opţiunile elevilor rămân valabile pe parcursul întregului an şcolar”, a mai declarat Claudia Merticariu.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite