Bacău: La Teatrul Bacovia începe o nouă ediție a festivalului ID Fest
0
Concursul este organizat de tineri și se adresează iubitorilor de teatru.
Astăzi, la ora 16.30 pe scena Teatrului Bacovia va avea loc deschiderea oficială a festivalului-concurs Ingenious Drama Festival. Competiția, devenită deja o tradiție în Bacău, a reunit ca în fiecare an, 12 trupe de teatru din toată țara formate din tineri liceeni pregătiți să impresioneze publicul cu talentul și spontaneitatea lor.
În această seară, primii care vor urca pe scenă sunt adolecenții din trupa ”ACT” din Bacău. Ei vor juca de la ora 19.00 în piesa ”Tom and Jerry” de Rick Cleveland.
Festivalul se va desfășura pe tot parcursul săptămânii. În fiecare zi, conform programului trupele vor susține câte două sau trei spectacole în limba engleză, ce vor fi jurizate de actori, regizori, scenografi și critici cunoscuți și apreciați la nivel național.
Sâmbătă cele mai bune trupe vor fi premiate în cadrul unei gale.