Hoţii din locuinţe profită de vremea caldă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii băcăuani semnalează înmulţirea furturilor din locuinţe, pe fondul încălzirii vremii. Oamenii lasă deschise ferestrele ca să-şi aerisească apartamentele, iar hoţii profită de această oportunitate. De la începutul anului s-au înregistrat 31 de furturi.

Majoritatea spargerilor se fac prin escaladarea balcoanelor şi a ferestrelor deschise. „Un geam deschis la parter sau la etajul unu este ca o invitaţie pentru hoţi. Anul trecut am avut în total circa 420 de furturi din locuinţe. Cele mai multe au avut loc din luna mai până la sfârşitul lunii august“, a declarat Narcisa Burnaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ).

Unii infractori preferă să-şi facă o intrare „în forţă“, spărgând geamurile sau forţând uşa de la intrare. Alţii, mai şireţi s-au împrietenit cu victimele înainte să le facă o „vizită“. „Poliţiştii au reţinut 8 infractori şi 15 au fost trimişi în judecată. De asemenea, în şapte cazuri a fost vorba de minori, motiv pentru care s-au luat măsuri speciale întrucât ei nu răspund penal pentru faptele lor“, a arătat reprezentantul IPJ. Pentru hoţii minori, cei care plătesc „oalele sparte“ sunt de obicei părinţii acestora.

Poliţiştii sfătuiesc în special persoanele în vârstă să refuze invitaţia aşa-zişilor lucrători comerciali, care vor să pătrundă în apartamente sub motivul că vor să le prezinte diverse produse la preţuri tentante.

Bacău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite