Bacău: Gripa porcină le dă de furcă medicilor băcăuani
0
Trei persoane au fost diagnosticate pozitiv cu A H1N1 la Bacău, în ultimele patru zile Mai citiţi Gripa porcină a îngheţat excursiile elevilor O elevă de 17 ani a fost diagnosticată cu A H1N1
Pacienţii primesc tratament ambulatoriu. Ei se află în prezent în afara oricărui pericol, iar doctorii le monitorizează atent evoluţia bolii.
Cadrele medicale din Bacău au intrat în alertă de gradul I după ce, în judeţ, au fost confirmate trei cazuri noi de gripă porcină.
Prima dintre persoanele care au fost diagnosticate pozitiv cu A H1N1 s-a întors recent din Marea Britanie şi are 29 de ani. „Pacienta s-a prezentat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău joia trecută, cu simptomele clasice. Medicii au stabilit diagnosticul de gripă de tip A H1N1, iar analizele de laborator au confirmat cazul“, a detaliat Marin Buştuc, director adjunct la Direcţia de Sănătate Publică Bacău.
Informată că este bolnavă abia după două zile
Tânăra a aflat că rezultatele analizelor sunt pozitive abia sâmbătă dimineaţa, din cauza unor încurcături cu actele de identitate. „A fost găsită la Buhoci, la ţară, şi nu la domiciliul de pe strada Orizontului. Nu a necesitat internare. A primit imediat tratament şi s-au prelevat probe şi de la cei doi copii şi de la soţ. Din fericire, rezultatele analizelor acestora au ieşit negative“, a mai spus Marin Buştuc.
Tot sâmbătă, un alt caz de gripă porcină a fost depistat la o băcăuancă de 40 de ani. „Femeia a intrat în contact cu un bărbat venit din Belgia. Ea a fost diagnosticată pozitiv, însă bărbatul nu prezintă simptomele bolii, se pare că a fost doar purtător. Ea este izolată şi ţine boala sub control prin tratament“, a mai zis directorul adjunct. Tot el a mai explicat că un al treilea caz a fost confirmat duminică. De data aceasta, este vorba de o tânără de 17 ani.
Medicii recomandă evitarea aglomeraţiilor
Băcăuanca a intrat în contact cu persoane venite din Spania la sfârşitul săptămânii trecute. La scurt timp, ea s-a prezentat la spital cu simptome de răceală accentuată. „I s-a administrat tratament imediat şi se află sub supravegherea medicilor“, a mai adăugat Buştiuc.
Medicii susţin că aceste cazuri de gripă nouă nu sunt grave. „Pacienţii diagnosticaţi cu gripă porcină sunt izolaţi. Recomadăm băcăuanuilor să evite aglomeraţiile şi să ţină o igienă strictă a mâinilor. La primele semne de îmbolnăvire să se prezinte la doctor pentru a-şi face testul de depistare a virusului“, a detaliat Valerica Ciobanu, medic infecţionist la Spitalul Judeţean.