Foştii vecini ai Monicăi Columbeanu din Bacău: ”Păcat că divorţează! Noi o ştim ca pe o copilă cuminte, timidă şi politicoasă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii cartierului băcăuan Nord, zonă în care a copilărit Monica Columbeanu, au aflat deja că soția lui Irinel a cerut desfacerea căsătoriei. Mulţi se feresc să vorbească deschis despre acest subiect, "ca să nu se supere Monica", cea pe care o cunosc de când era copilă.

Au aflat vestea fie de la televizor fie din ziare pentru că familia Gabor, părinții Monicăi, nu au mai venit de luni bune la apartamentul din Bacău.

„Pe domnul Gabor nu l-am mai văzut de vreo doi ani. Soția dânsului vine însă de vreo două sau trei ori pe an acasă. Probabil ca să vadă dacă totul este în regulă cu apartamentul", a spus unul din vecinii de scară ai familiei Gabor. Toți își amintesc însă de cele trei fete ale familie și își amintesc de Monica, devenită între timp vedetă. „Monica era un copil politicos care saluta pe toată lumea și nu oricum, ci cu sărumâna. Tot timpul scotea ambele mâini din buzunar atunci când saluta. Părea mai mereu emoționată. Păcat că divorţează! Noi o ştim ca pe o copilă cuminte, timidă şi politicoasă ", își amintește o altă vecină de scară. În privința frumuseții care i-a dus faima Monicăi în țară vecinii au cu toții o părere comună.

„În afară de Monica și Ramona mai există o soră, Alina. Ea era, de departe, cea mai frumoasă. Alina vindea cafea la un magazin din cartier care s-a desființat. Avea mulți clienți pentru că era frumoasă. Se ducea lumea ca să cumpere cafea doar de dragul ei", a spus un vecin de cartier al familiei Gabor.

Băcăuanii, de partea Monicăi

În privinţa Irinei, fetiţa soţilor Columbeanu, vecinii au aceeaşi părere: copila trebuie să rămână cu mama. „Eu sunt de părere ca fetița familiei Columbeanu să rămână la Monica. Copiii nu trebuie luați de lângă mama lor. Am și eu trei fete și știu cum e să fii părinte însă dacă ar fi să mă despart de soție aș prefera ca fetele rămână la mama lor. Este dificil pentru un tată să aibă grijă de o fată. Eu sunt un om simplu, nu am banii domnului Columbeanu. Poate el și-ar permite să-i ofere fetei o educație corespunzătoare dar nu i-ar putea oferi dragostea pe care i-o poate da doar mama", a afirmat Constantin Dumbrava (47 de ani), vecin de bloc cu părinții Monicăi Columbeanu.

„Am auzit că Monica se desparte de Columbeanu și îi respect decizia. Fiecare știe ce este mai bine pentru viața lui. Sunt însă de părere că averea soților Columbeanu trebuie să fie împărțită în mod egal între Monica și Irinel. Când s-a însurat Columbeanu a luat o decizie de om matur, că nu era un tinerel fără minte. Și-a asumat un risc iar dacă mariajul lor a eșuat nu înseamnă că nu trebuie să o respecte pe Monica", a spus Elena Munteanu (45 de ani), o altă vecină.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite