Final de proiect pentru copiii internați la Secția de Chirurgie Pediatrică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociația Trust Orfelinat Ungureni a finalizat pe 12 noiembrie proiectul "Trucuri pentru părinţi, jocuri pentru copii".

Peste 2.100 de copii, internați în Secția de Chirurgie Ortopedie Pediatrică, supuşi unei  forme de intervenţie chirurgicală, care au suferit traumatisme ale membrelor sau sunt imobilizati la pat, au beneficiat de acest program.

Totodată, 96 de părinți au participat la 30 de întâlniri interactive, organizate în Centrul de Informare Pediatrică.

La cererea părinților și cadrelor didactice, din luna septembrie, au fost extinse acest program în mai multe școli și grădinițe.

Proiectul a oferit părinţilor şi copiilor din județul  Bacău informaţii pe teme de sănătate, educaţie şi psihologie prin întâlniri interactive, broşuri şi pliante, puse la dispoziţie în Ambulatoriul de Specialitate Copiii şi Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău.

Asociația Trust Orfelinat Ungureni caută soluții pentru continuarea acestui proiect.

Proiectul s-a derulat derulat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Bacău.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite