Bacău: Filmul tragediei celor patru copii înecaţi în iaz

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bacău: Filmul tragediei celor patru copii înecaţi în iaz
Bacău: Filmul tragediei celor patru copii înecaţi în iaz

Minorii au ieşit la scăldat după ce au fost la o aniversare

În apa adâncă pe alocuri de peste patru metri a intrat şi o fetiţă de nouă ani care, mai norocoasă, a fost salvată de un băiat rămas pe mal.

Ziua de naştere a Mihaelei Chirilă (10 ani) din satul Brad, comuna băcăuană Filipeni, s-a terminat tragic pentru trei familii din localitate. Plecaţi de la petrecere joi seară, în jurul orei 18.00, patru copii, printre care şi fratele sărbătoritei şi-au găsit sfârşitul în apele adânci de peste 4 metri ale unui iaz aflat la marginea satului.


Primul care a intrat să înoate a fost Mihai Chirilă (8 ani), urmat de surorile Georgiana (7 ani) şi Loredana Pătrăşcan (10 ani). Apoi şi surorile Ana Maria (7 ani) şi Elena Breahnă (9 ani) au intrat să facă baie. „Eu am rămas pe mal. N-am intrat că nu ştiu să înot. La un moment dat, Mihai s-a dus la fund şi a început să dea din mâini. Ţipa după ajutor. Fetele au sărit să-l ajute, dar au dispărut şi ele sub apă”, ne-a povestit Adrian Rusu, băieţelul de 8 ani care şi-a însoţit prietenii la scăldat. 

Băţul salvator


Adrian nu s-a pierdut cu firea. Întrucât în apropiere nu se afla nimeni care să-l ajute, băiatul s-a gândit repede la o soluţie. „Am găsit un băţ şi l-am băgat în apă ca să se agaţe de el şi să-i scot afară. Singura care l-a prins a fost Elena. După ce-a ieşit din apă, am fugit amândoi la tata să-l chemăm în ajutor”, mai spune Adrian. Copiii dispăruţi sub ape nu au avut nicio şansă. Primele case erau la distanţă de peste 400 de metri.


Am rupt-o la fugă prin porumb când mi-a zis băiatul ce s-a întâmplat. Când am ajuns la iaz m-am aruncat direct în locul unde mi-au spus că s-au înecat copiii. Am reuşit să le scot la mal pe fetele lui Pătraşcan, dar erau moarte. N-am mai scos viu niciun copil“, ne-a declarat Costel Rusu, tatăl băieţelului care a reuşit să-şi salveze prietena de la moarte. În cele trei familii ale copiilor înecaţi jalea este fără margini.

Nu ştiau fetele să înoate că nu aveau unde, iar la iaz n-au fost până acum, că ştiau că-i periculos”, ne-a spus Nicu Pătrăşcan, tatăl celor două fete care şi-au pierdut viaţa în iaz. Familiile îndoliate sunt unele dintre cele mai sărace din comună. Astfel, sătenii s-au gândit să adune bani pentru înmormântarea micuţilor.

Bacău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite