Fermieri băcăuani tăiaţi de la plata subvenţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

1.400 de agricultori au pierdut banii pentru că au declarat suprafeţe mai mari de teren. Băcăuanii au beneficiat de peste 22 de milioane de euro. S-au dat bani pentru suprafaţă, pentru sectorul zootehnic, pentru pajişti, dar şi pentru zonele defavorizate.

Ţăranii care au declarat că au suprafeţe de teren mai mari decât în realitate, cei care nu au respectat normele de mediu sau au avut alte nereguli flagrante în trecut au fost tăiaţi de la plata subvenţiilor în acest an.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) nu are o centralizare a sumelor pierdute, însă, potrivit unor estimări, acestea se apropie de un milion de euro. Au pierdut doar o parte din sprijin, fermierii care şi-au supradeclarat suprafeţele cu cel mult 20%.

„Cei care au depăşit acest procent, au fost eliminaţi de la plată. Până la această dată, din totalul celor autorizaţi pentru măsurile de dezvoltare rurală, nu au intrat pe listele de plată 1.400 de persoane, fermieri cu debite şi sancţiuni multianuale“, a precizat Ioan Melinte, directorul APIA Bacău.

Fermierii care şi-au pierdut subvenţia nu au avut nicio modalitate de a face contestaţii, deoarece verificările au fost făcute prin teledetecţie, metodă dublată de măsurătorile în teren.

Cea mai mică susţinere a agricultorilor din UE

„Nu au cum să fie nemulţumiţi. Verificările se fac prin tehnică modernă, iar acolo unde nu sunt respectate normele de bune condiţii agricole şi de mediu, se fac şi verificări în teren“, a mai spus Ioan Melinte. Agricultorii au însă neclarităţi. „Mie mi-a fost neclar ce suprafeţe să pun în cereri. Am declarat mai mult, zic ei, si nu primesc nimic în acest an“, a spus revoltat Ion Fodor , din Agăş. Subvenţia pentru fermieri a crescut de la 113 euro cât era anul trecut, la 124 de euro la hectar, în condiţiile în care şi carburanţii şi alte utilităţi s-au scumpit.

Pentru terenurile unde s-a practicat agricultura tradiţională s-a mai dat încă 58 de euro la hectar. Cu toate acestea, sprijinul acordat agricultorilor români este cel mai mic din Uniunea Europeană.

„Este insuficient. În alte ţări europene subvenţia este de 300-400 de euro la hectar. Grecia, care e în pragul falimentului dă 940 de euro. Eu administrez 1.500 de hectare de teren, pentru care am primit aproape 200 de mii de euro, la o valoare de 138 de euro la hectar“, a spus Laurenţiu Baciu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli (APA) Bacău.

Subvenţii de aproape 91 de milioane de lei

Zilele acestea, APIA a finalizat plata subvenţiilor pentru anul 2010. 27.810 fermieri au fost autorizaţi şi au primit în cont suma totală de 90,93 de milioane de lei, pentru 129.277 de hectare. Din aceşti bani, sume importante s-au acordat pentru zonele defavorizate montane, unde s-a acordat un sprijin financiar suplimentar de 107 euro la hectar.

Este vorba de terenurile din Agăş, Asău, Balcani, Berzunţi, Brusturoasa, Comăneşti, Dărmăneşti, Dofteana, Ghimeş Făget, Mănăstirea Caşin, Oituz, Palanca, Slănic Moldova, Solonţ, Târgul Ocna şi Zemeş. Pentru zonele defavorizate de şes fermierii au primit în plus încă 80 de euro la hectar. Valoarea sprijinului pentru judeţul Bacău va creşte anul viitor, deoarece sunt mai multe solicitări. „Au fost 28.415 cereri depuse online, cu o suprafaţă de 141.386 de hectare. În următoarea perioadă vor fi verificaţi prin teledetecţie 2.635 de fermieri din mai multe localităţi“, a încheiat Melinte.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite