Elevii stranieri fug de şcolile din Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul elevilor întorşi din străinătate a scăzut simţitor faţă de anii trecuţi. Majoritatea vin din Italia, Grecia şi Franţa.

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Bacău a primit doar 45 de cereri de la copii care până acum au studiat la o şcoală din străinătate şi acum vor să urmeze cursurile anului şcolar 2010-2011 în ţară.

Numărul este mic în comparaţie cu alţi ani. „Sunt puţini. Anul trecut, la vremea aceasta, aveam cel puţin 100 de cereri. Există posibilitatea ca cifra să se mai modifice pentru că mulţi sunt nevoiţi să aştepte până începe şcoala acolo pentru a putea ridica documentele necesare“, ne-a spus Aguriţa Dinu, şef Serviciu Reţea Şcolară IŞJ Bacău.

Îşi caută un loc acasă

Cei mai mulţi sunt elevi de gimnaziu şi vor să studieze în Bacău după ce au învăţat în şcoli din Italia, Grecia sau Franţa. Unda verde o primesc însă de la minister. „Dosarele lor vor pleca spre validare la Bucureşti. Ei merg la cursuri chiar dacă nu primesc răspuns până la începerea anului şcolar. Nu a fost nimeni respins până acum“, a mai spus Dinu.

Cristina Corcovală (15 ani), din comuna Răchitoasa, a învăţat ultimii doi ani la o şcoală generală în Italia. Toată familia a locuit acolo, dar cum părinţii nu şi-au mai găsit de lucru s-au întors acasă.

Acum adolescenta vrea să se înscrie la un liceu din Bacău şi a depus cerere la inspectorat. „Am completat un formular şi acum trebuie să merg înapoi la Răchitoasa pentru a mai aduce nişte documente şi de la şcoala de acolo. Problema este că sunt nevoită să rezolv rapid cu hârtiile“, spune Cristina.

Pentru fratele ei este ceva mai simplu. „El este în clasa a VII-a şi l-am înscris la şcoala din Răchitoasa, dar acum trebuie să echivalăm şi studiile pe care le-au făcut în Italia“, explică Angela Corcovală, mama Cristinei.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite