Elevii nevoiaşi primesc o masă caldă la biserică

Din 2001, zeci de copii au beneficiat de o masă caldă şi multe familii din Bacău au fost ajutate să depăşească momentele de cumpănă din viaţa lor. 

Zi de zi, 19 prichindei din cartierul Orizont bat sfios la uşa casei praznicale a Bisericii „Sf. Gheorghe“. Le deschide tanti Lenuţa, o femeie scundă, cu faţa îmbujorată şi ochii blânzi. Rând pe rând, copiii se strecoară în încăpere. Vorbesc în şoaptă, de teamă ca nu cumva sfinţii sugrăviţi pe pereţi să se încrunte la ei. Micuţii se dezbracă iute de hainele groase, îşi agaţă ghiozdanele în cui şi fac rând la spălatul pe mâini. Apoi se aşează la masă şi aşteaptă ca bunicuţa bucătăreasă să le aducă farfuriile cu mâncare.
„Sunt ca şi copiii mei. Îi ştiu pe toţi. Ştiu şi ce necazuri au acasă. Sunt copii buni, nu fac mofturi la mâncare şi învaţă bine“, ne spune Elena Caragete, bucătăreasa bisericii. Un puşti cu părul buclat aruncă priviri iscoditoare în bucătărie, curios să afle înaintea tuturor ce bunătăţi le-a pregătit tanti Lenuţa.

Cum oalele de pe aragaz sunt păzite cu străşnicie de gospodina cu şorţ alb, piciul se răzgândeşte. Se aşează la masă. Pios, îşi împreunează mâinile şi şopteşte o rugăciune. Abia după aceea gustă din supa de zarzavat. „Am mâncat ceva şi acasă, de dimineaţă. Cât să nu mă doară stomacul. Dar asta este masa principală. E foarte gustoasă mâncarea de aici“, spune iute piciul de nouă ani.

Copii veseli cu poveşti triste
Fiecare copil care serveşte masa la Biserica „Sf. Gheorghe“ are o poveste tristă. „Părinţii lor fie nu au serviciu şi le este greu să asigure o masă caldă copiilor, fie micuţii sunt în grija unui singur părinte sau chiar a bunicilor. Noi încercăm să fim un sprijin pentru aceste familii“, afirmă preotul Constantin Gherasim, cel care se ocupă de acest proiect.

Ajutorul dat de biserică, dar şi de oamenii de suflet care vor să facă acte de caritate este mană cerească pentru multe familii. „Eu mănânc aici de patru ani. Mai am un frate mai mic, care vine şi el la masa de prânz. Dimineaţa plec cu stomacul gol de acasă, dar mănânc la şcoală laptele şi cornul. Apoi vin aici“, povesteşte timid Larina, o fetiţă de nouă ani.

Unii copii vin la masă însoţiţi chiar de părinţi sau de bunici. „Fetiţa mea mănâncă bine aici. Acasă îmi reproşează că nu fac mâncare bună la fel ca la biserică. Ajutorul acesta îmi prinde foarte bine, pentru că eu muncesc tot timpul şi sunt singură“, declară Daniela Hriscu, una dintre mămici.