Bacău: Cadrele didactice sărbătoresc Ziua Educației

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bacău: Cadrele didactice sărbătoresc Ziua Educației
Bacău: Cadrele didactice sărbătoresc Ziua Educației

Activitățile specifice care vizează semnificația acestei zile sunt programate pentru data de cinci octombrie.

CITEŞTE ŞI:

Luni, 5 octombrie, cadrele didactice din învățământul preuniversitar din județul Bacău vor marca Ziua Internațională a Educației prin diferite activități cu rol informativ în școli. Profesorii vor dezbate alături de elevi teme privind educația contemporană, strategii moderne în dezvoltarea domeniilor educaționale și decalajele sociale din acest domeniul învățământului. 

Mai mult, vor avea loc concursuri, spectacole și lansări de carte. ”Cele mai multe activități se vor desfășura sub forma unor sesiuni științifice de referate și comunicări sau dezbateri. Ele vor avea loc atât în Bacău dar și în Onești și Moinești sub coordonarea Sindicatului Liber din Învățământ”, ne-a declarat Claudia Merticariu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean Școlar.

Tot ea a mai explicat că cele mai bune referate vor fi trimise prin poștă la Inspectorat până pe data de 15 octombrie la ora 16.00. Ulterior, în urma unei selecții ele vor face parte dintr-un volum ce urmează a fi distribuit în școli și instituții culturale din oraș și din țară.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite