„Crucea nemului românesc“, construită la Onești, dusă peste Prut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Crucea mântuirii neamului românesc" realizată la Onești, la inițiativa Asociației Pro Basarabia și Bucovina și cu sprijinul financiar al oamenilor de afaceri Maria și Ghiță Dohotaru, a fost montată zilele acestea în Nisiporeni, Republica Moldova. Înaltă 29,16 metri va fi sfințită oficial pe 28 august. 

La eveniment și-au anunțat prezența reprezentanți ai autorităților din Nisiporeni, personalități politice din Republica Moldova, români din disporă dar și mitropoliții Petru, de la Mitropolia Basarabiei și Vladimir al Mitropoliei Moldovei.

"Inaugurarea crucii și sfințirea ei se va face în zi de sărbătoare. În sfârșit, ne-am putut vedea visul cu ochii și ne putem apropia de frații de dincolo de Prut", a spus Constantin Rusanovschi, președintele Asociației Pro Basarabia și Bucovina, Filiala Onești. Crucea din scehlă metalică a fost realizată în întregime în Onești și a costat peste 25 de mii de euro.

La începutul lunii iulie ea a fost transportată în Republica Moldova. În același timp, moldovenii au cheltuit alte zeci de mii de euro pentru realizarea fundației și a soclului crucii. Până la inaugurare, pe dealul din Nisiporeni, unde a fost amplasată crucea se va realiza un drum, o instalație de iluminat performantă și capela.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite