Copil de un an, crescut printre şobolani în Bacău, luat în regim de urgenţă de asistenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O fetiţă de un an şi două luni a fost luată din familie în regim de urgenţă din cauza condiţiilor inumane în care era crescută de părinţi.

Potrivit Mediafax, micuţa era crescută într-o clădire dezafectată din Bacău, plină de gunoaie, fără uşi şi geamuri. Fetiţa a fost descoperită de asistenţii de la Direcţia de Protecţia Copilului într-o clădire dărăpănată din zona Orizont, a municipiului Bacău.

"Întreaga familie, formată din doi adulţi şi un copil în vârstă de un an şi două luni, era supusă unei situaţii de risc, având în vedere că respectivul imobil constituie un adevărat focar de infecţie. Echipa deplasată la faţa locului a constatat că imobilul era plin de şobolani şi de reziduuri umane şi menajere. Este vorba de neglijare severă a copilului, fiindu-i pusă inclusiv viaţa în pericol. Cei doi adulţi, de altfel părinţii fetiţei, au afirmat că locuiesc acolo de aproximativ două săptămâni, iar singura sursă de venit o reprezintă alocaţia fetiţei", a declarat pentru Mediafax Alina Iftode, purtătorul de cuvânt al DGASPC Bacău.

Mama micuţei, dar şi copilul de un an şi două luni au fost cazate într-un centru maternal unde vor beneficia de consiliere.

Rămâi pe bacau.adevarul.ro pentru ultimele ştiri din judeţ.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite