Copiii operaţi din Bacău rămân fără terapie prin joc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii internaţi la Secţia de Chirurgie a spitalului din Bacău se joacă pentru a mai uita de dureri
Copiii internaţi la Secţia de Chirurgie a spitalului din Bacău se joacă pentru a mai uita de dureri

Asociaţia Trust Orfelinat Ungureni a încheiat programul prin care îi ajuta pe cei mici să uite de boală

Cei aproape 25 de copii internaţi zilnic în Secţia de Chirurgie-Ortopedie Pediatrică a Spitalului de Pediatrie Bacău nu vor mai avea parte de momentele de distracţie şi joacă oferite de către reprezentanţii Asociaţiei Trust Orfelinat Ungureni (TOU). Asta pentru că proiectul „Program mobil de terapie prin joc“, desfăşurat timp de opt luni în cadrul spitalului de către TOU, a luat sfârşit în prima zi a acestei luni.

Spitalizarea, mai puţin traumatizantă prin joc

„Atât a fost finanţarea. Noi am câştigat acest proiect, l-am dus la bun sfârşit, iar rezultatele au fost uimitoare. Trecerea bruscă şi traumatică de la mediul familial la starea de spitalizare devine o experienţă foarte stresantă pentru cei mici, iar terapia prin joc a fost benefică pentru ei“, a spus Geanina Macovei, educator în cadrul proiectului. Tot ea îşi aminteşte şi de doi dintre micii pacienţi de care s-a ataşat cel mai mult în perioada cât a stat în mijlocul lor. Ioana, o fetiţă de 7 ani care a suferit arsuri pe mai bine de jumătate din corp şi Vlăduţ, un băiat de 12 ani care a rămas fără un picior. 

„Au fost ca şi copiii mei timp de două luni cât au fost internaţi. Ioanei i-am făcut ziua de naştere în spital şi am învăţat-o să joace scrabble. Victor mă bătea tot timpul la acest joc“, a adăugat Macovei. Educatoarea nu concepe ca acest proiect să nu mai continue. Este decisă să facă rost de bani de la cei cu suflet mare şi să nu-i lase pe copii fără singura bucurie din spital.

„Avem nevoie de maxim 1.600 de lei pe lună. Cu aceşti bani cumpărăm jucării, jocuri, hartie şi cărţi de colorat, creioane, culori şi diverse consumabile“, a explicat educatoarea. La rândul lor, medicii din Spitalul de Pediatrie Bacău sunt convinşi că acest proiect nu trebuie abandonat şi recunosc că, fără el, vindecarea celor mici ar fi mult mai grea. Reprezentanţii asociaţiei erau în mijlocul copiilor câte patru ore pe zi, de luni până vineri.

Donaţii pentru a sprijini asociaţia

„Un astfel de program este foarte benefic pentru copii. După vizita medicală cei mici nu au cu ce să-şi umple timpul. Stau în pat şi se gândesc la boală. Prin acest program ei uitau de probleme şi le creştea foarte mult moralul“, a declarat dr. Aurelia Ţaga, directorul Spitalului de Pediatrie Bacău. Băcăuanii care doresc să se implice în continuarea acestui program pot face acest lucru prin donaţii în bani în contul RO14RNCB0026030891850001 deschis la BCR Bacău.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite