Bacău: Copiii băcăuanilor vor să devină campioni la karate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bacău: Copiii băcăuanilor vor să devină campioni la karate
Bacău: Copiii băcăuanilor vor să devină campioni la karate

Sălile de sport au devenit neîncăpătoare pentru cei care practică artele marţiale. Unii vor să facă performanţă, iar alţii vin pentru a se menţine în formă.

Artele marţiale reprezintă încă o atracţie pentru copii, dar şi pentru persoanele trecute binişor de prima tinereţe. Dacă cei mici vor să calce pe urmele lui Bruce Lee sau pe ale lui Steven Seagal,  elevii mai „copţi“ nu vor decât să facă un sport care să le dea siguranţă şi echilibru interior.

Indiferent de sentimentele de care sunt animaţi, toţi ucenicii sunt bine primiţi la clubul de karate al SCM Bacău. „Faptul că vor să facă un sport este un lucru extraordinar“, crede Doru Botez, antrenorul coordonator al clubului. În fiecare an, când se fac noi recrutări în club, vin foarte mulţi copii. Însă nu toţi rămân.


Cei mai buni, în loturile competiţionale


Copiii de 10-12 ani aleg karate-ul cu gândul de a face performanţă, spre deosebire de mulţi dintre puştii de 6-7 ani, care ajung la sală doar pentru că aşa vor părinţii. „Eu cred că este bine pentru băiatul meu să-şi consume aici energia. Decât să bată mingea pe maidan, mai bine face un sport, care în viaţă îi va prinde tare bine“, crede Alina Enea, una dintre mămici.      

Elevii tomnatici sunt realişti şi ştiu că nu mai pot face performanţă în karate. „Vin la sală ca să mă menţin în formă. Mă simt altfel după fiecare antrenament de karate. De mic visam să fac aşa ceva“, spune Valentin Rusu, unul dintre practicanţi. Antrenorii de karate sunt cu ochii în special pe copiii cu potenţial, care ar putea completa lotul competiţional.

Cei care dovedesc că au sportul în sânge sunt pregătiţi pe îndelete pentru a putea obţine rezultate în competiţii.
„Şcoala de karate din Bacău este renumită. Nu există competiţie naţională sau internaţională în care sportivii băcăuani să nu obţină medalii“, ne spune şi Florin Moraru, antrenor la clubul de karate Dinamo Bacău.

Pentru a mulţumi pe toată lumea care vine la sală, mulţi antrenori de la cluburile de karate din Bacău s-au axat şi pe cursuri de autoapărare.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite