Bacău: Chiria spaţiilor de birouri, la cote mari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bacău: Chiria spaţiilor de birouri, la cote mari
Bacău: Chiria spaţiilor de birouri, la cote mari

Agenţii imobiliari susţin că valoarea chiriilor este mai mare cu 20% faţă de cât pot suporta clienţii.

Proprietarii de birouri din Bacău nu vor să audă de criza economică când vine vorba să-şi închirieze spaţiile. Aceştia continuă să practice preţuri cu peste 20% mai mari decât poate suporta piaţa, chiar dacă cererea pentru astfel de spaţii a scăzut în ultimul an cu peste 10%.

Astfel, cei care sunt în căutare de spaţii pentru birouri sunt puşi fie în situaţia de a renunţa, fie să scoată mai mulţi bani din buzunar. „Eu am avut închiriat un birou chiar în centrul oraşului. Plăteam 550 de euro pe lună pentru 30 de metri pătraţi. Am fost nevoit să renunţ la spaţiu pentru că proprietarul nu a vrut să mai scadă din preţ“, ne-a declarat Ciprian Nica, un băcăuan aflat în căutarea unui spaţiu pentru birou. Situaţia pare una fără ieşire, atât pentru agenţii imobiliari, cât şi pentru cei aflaţi în căutarea unui spaţiu de lucru.

Apartament pe post de birou

De aproximativ două săptămâni preţurile au început să crească, punându-i pe agenţii imobiliari în imposibilitatea de a mai găsi doritori pentru astfel de spaţii. „În Bacău piaţa este atipică. Sunt oameni care au câte cinci, şase spaţii achiziţionate cu ani în urmă şi dacă au trei închiriate preferă ca pe celelalte să le lase goale decât să mai scadă din preţ. Proprietarii trăiesc cu nostalgia chiriilor vechi şi nu vor să înţeleagă că piaţa s-a schimbat“, ne-a declarat Acilian Vitenco, reprezentantul unei agenţii imobiliare din Bacău.

Pentru a veni totuşi în sprijinul clienţilor, agenţii imobiliari au trecut la planul de criză. Aceştia propun celor interesaţi varianta închirierii de apartamente de locuit, în care urmează să-şi amenajeze ulterior spaţiile de birouri. „Este cea mai ieftină variantă. Pentru un apartament în centru, metrul pătrat este, în medie, de şase euro. Există totuşi o dificultate pentru cei care optează pentru această soluţie. Pentru amenajarea unui birou într-un apartament de locuit este necesar acordul de la toţi vecinii“, a completat Acilian Vitenco.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite