Brazi la ghiveci împodobiţi cu ornamente reciclabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii au înlocuit beteala din plastic, lucioasă, cu cea de hârtie
Elevii au înlocuit beteala din plastic, lucioasă, cu cea de hârtie

Asociaţia „Iubim Natura“ îi învaţă pe băcăuani cum să-şi ocrotească pădurile. Peste 100 de elevi au împodobit la Arena Mall zeci de brăduţi, pini şi molizi la ghiveci cu decoraţiuni din hârtie, plastic şi alte materiale refolosibile.

Moda brazilor tăiaţi pentru a fi vânduţi în scopul împodobirii lor în seara de Crăciun tinde să fie schimbată la Bacău. Membrii asociaţiei „Iubim Natura“ au luat decizia de a continua şi în acest an campania de comercializare a brăduţilor la ghiveci. Peste 130 de brăduţi, pini şi molizi, cu preţuri între 30 şi 60 de lei au fost deja expuşi spre vânzare în incinta Arena Mall.


„Este o iniţiativă care are ca scop final protejarea copacilor. Unui brad pe care-l cumpărăm din piaţă îi trebuie în jur de 25 ani să ajungă la acele dimensiuni, iar noi îl omorâm pentru două săptămâni de miros de brad în casă“, ne-a declarat Florin Suciu, preşedintele asociaţiei „Iubim Natura“.


„Fiecare dă cât vrea“


Membrii asociaţiei nu s-au oprit însă aici. Pentru a arăta că sărbătoarea Crăciunului poate fi trăită în spirit ecologic, eliminând pe cat posibil consumismul, aceştia s-au gândit să confecţioneze podoabele din materiale reciclabile. Lor li s-au alăturat peste 100 de copii de la 8 şcoli din municipiul Bacău. „Mi-a plăcut această idee şi mi-am pregătit câteva obiecte decorative pe care le-am confecţionat din felicitări vechi şi decupaje din reviste“, ne-a spus încântată Ana Maria Istrate, o elevă de clasa a IV-a. Pahare din plastic, hârtie de ziar, CD-uri zgâriate sau măşti confecţionate din resturi de saci sunt doar câteva dintre materialele care au dat viaţă podoabelor create de copii.

Atât pomii la ghiveci, cât şi decoraţiunile sunt de vânzare. „Vrem să arătăm că un brad poate fi ornat chiar şi cu materiale reciclabile. Aceste decoraţiuni sunt de vânzare. Fiecare dă cât vrea. În prima zi am vândut nouă brazi şi obiecte decorative din materiale reciclabile în valoare de 35 de lei“, ne-a mai spus Florin Suciu.

Chiar dacă la început s-au arătat timizi, după ce au admirat exponatele şi au cântărit bine avantajele şi dezavantajele, băcăuanii au ajuns la concluzia că bradul la ghiveci poate fi soluţia ideală pentru un pom de Crăciun. „Am cumpărat doi brazi. Pe unul am dat 40 de lei, pe celălalt 60 de lei. Sunt mai ieftini decât brazii din piaţă“, ne-a declarat Ioan Tudoranu.

Donaţii folosite la împăduriri


Asociaţia „Iubim natura“ va folosi banii strânşi din vânzarea brăduţilor la ghiveci şi a decoraţiunilor din materiale reciclabile în campaniile de plantări. „Vom cumpăra hârleţe, sape şi mănuşi de protecţie necesare la plantările de copaci“, ne-a spus Florin Suciu. Brăduţii la ghiveci pot fi cumpăraţi din Arena Mall până pe data de 20 decembrie, iar începând cu data de 16 decembrie, se vor găsi şi în cadrul Târgului de Crăciun.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite