Bacău: Braconierii, în bătăia puştii jandarmilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bacău: Braconierii, în bătăia puştii jandarmilor
Bacău: Braconierii, în bătăia puştii jandarmilor

Jandarmii din Bacău au constatat, în primele nouă luni ale anului, 80 de infracţiuni şi au avut 3.000 de misiuni proprii.

 Unii dintre cei mai „fideli clienţi“ ai jandarmilor bacăuani au fost, până la începutul acestei luni, braconierii. Aceştia scapă, de obicei, cu amenzi, întrucât  cu greu pot fi prinşi în flagrant în timp ce-şi folosesc uneltele ca să vâneze sau să pescuiască ilegal. „Una dintre misiunile noastre a fost executarea unor acţiuni de prevenire şi combatere a faptelor de braconaj piscicol pe raza lacurilor de acumulare din judeţul Bacău“, a declarat  locotenent colonelul Nelu Popovici, adjunctul comandantului de la Gruparea de Jandarmi Mobilă (GJM) Bacău.


Ultimul caz de acest fel a fost înregistrat în urmă cu două săptămâni, când trei bărbaţi s-au ales cu amenzi după ce au fost găsiţi pe un lac, cu plase monofilament. „De regulă, confiscăm plasele şi orice alte echipamente găsite, iar braconierii nu le revendică. Preferă să le vadă confiscate şi să spună că nu erau ale lor, aşa că nu putem lua alte măsuri“, a precizat maiorul Marius Ţăranu, de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău. De la începutul anului, buzunarele braconierilor au fost „uşurate“ de 20.000 de lei. În primele nouă luni ale anului, jandarmii grupării băcăuane au constatat 80 de infracţiuni, cele mai multe dintre ele furturi, fapte de violenţă şi braconaj piscicol.


Misiuni diverse pentru jandarmi


Jandarmii au executat 3.000 de misiuni „pe cont propriu“ şi aproximativ 2.000 în colaborare cu Poliţia, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi alte instituţii. „Structurile mobile ale GJM au participat şi la executarea a aproximativ 500 de misiuni de ordine publică, fiind folosiţi peste 6.500 de jandarmi“, a mai explicat locotenent colonel Nelu Ciobanu. Meciurile de fotbal din prima ligă şi Cupa României, aniversarea a 150 de ani de la Unirea Principatelor, alegerile europarlamentare şi Sărbătorile religioase au fost evenimentele cele mai importante care i-au pus la încercare pe jandarmi.

Zilele Iaşiului, următoarea misiune


Următoarea misiune importantă pentru jandarmii băcăuani este asigurarea ordinii publice la Zilele Iaşiului. Începând de luni, aproximativ 300 de jandarmi îi vor ajuta pe colegii de la Iaşi. „Vom lua toate măsurile pentru evitarea oricăror probleme, chiar dacă în anii trecuţi nu am înregistrat incidente majore“, a precizat locotenent colonel Nelu Ciobanu.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite