Bilanțul vijeliei din județul Bacău. Trenurile au avut întârziere trei ore iar mai multe conducte de gaz au fost fisurate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Furtună în Bacău
Furtună în Bacău

Furtuna din județul Bacău de acum două zile a făcut ravagii în județul Bacău.

Echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență au intervenit pentru degajarea acoperişului clădirii aparţinând Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, căzut în interiorul imobilului. De asemenea s-a acţionat pe străzile Neptun, Călugăreni, Stadionului, pentru degajarea de bucăți desprinse de pe acoperişul blocurilor şi aflate in pericol de prabuşire.

Totodată, în comuna Nicolae Bălcescu, sat Valea Seacă, pompierii au intervenit pentru a lua un acoperiş căzut peste calea ferată, în Staţia C.F.R. Valea Seacă. Circulaţia trenurilor a fost întreruptă pentru aproximativ trei ore. Pentru efectuarea lucrărilor de către echipajul de intervenţie în condiţii de siguranţă, alimentarea cu energie electrică a liniei de înaltă tensiune a fost oprită. La ora 22.40, circulaţia trenurilor a fost reluată.

FOTOGALERIE Prăpăd în Bacău. Furtuna a luat pe sus mansardele blocurilor. VEZI AICI IMAGINI INEDITE

Pe Aleea Parcului, patru copaci au fost doborâţi în urma vântului puternic, o conductă de alimentare cu gaz a fost fisurată. Defecţiunea a fost remediată de către o echipă a E-On Gaz sosită la locul intervenţiei. S-a acţionat cu un motoferăstrău pentru a facilita accesul echipelor de intervenţie din cadrul E-On Electrica şi RDS-RCS, în vederea repunerii în funcţiune a firelor electrice afectate.

Totodată, zeci de mașini au fost distruse de bucăți desprinse din acoperișurile blocurilor. În municipiul Oneşti, dar și în Bacău a fost degajați mai mulți copaci doborâți la pământ.

Conform unei informări primite de la SC E-ON Moldova Distribuţie SA, în urma fenomenelor meteorologice manifestate pe teritoriul judeţului Bacău în cursul zilei de ieri, nouă localităţi sunt parţial nealimentate cu energie electrică (Tescani, Strugari, Scorţeni, Ungureni, Stănişeşti, Negri, Roşiori, Nicolae Bălcescu, Galbeni), iar 12 de localităţi sunt total nealimentate cu energie electrică (Luizi Călugăra, Măgura, Izvoru Berheciului, Onceşti, Plopana, Secuieni, Traian, Prăjeşti, Vultureni, Dealu Morii, Găiceana, Parincea).

Rămâi pe bacau.adevarul.ro pentru ultimele ştiri din judeţ.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite