Bebeluşii au rămas fără vaccinul antihepatic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii vor să cumpere serul împotriva hepatitei B din farmacii, însă doctorii îi avertizează că această soluţie este periculoasă pentru cei mici.

Peste 1.800 de copii cu vârsta între zero şi 6 luni din judeţul Bacău nu au fost vaccinaţi la termen împotriva hepatitei B. Deşi serul se administrează în mod obligatoriu în trei reprize, prima fiind la naştere, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bacău a rămas fără dozele necesare.


Noi nu mai avem vaccin de aproape două luni. Din cauza procedurilor de licitaţie nu am reuşit să ne refacem stocul în timp util“, a declarat Marin Buştiuc, director adjunct al DSP Bacău. Părinţii micuţilor rămaşi fără apărare în faţa virsului hepatic sunt nemulţumiţi de explicaţiile oficialilor.


Farmacia, soluţie
pentru puţini părinţi


Ramona Bogdan are un băieţel de două luni şi jumătate, căruia n-a apucat să-i facă decât prima tranşă a tratamentului preventiv. A două doză ar fi trebuit administrată la împlinirea vârstei de două luni, însă mămica n-a mai găsit serul. „Schema de vaccinare a copilului meu a fost practic compromisă. Cred că ultima soluţie este să merg să-mi cumpăr singură de la farmacie“, a spus Ramona Bogdan.


Soluţia achiziţionării vaccinului direct din farmacie, avertizează medicii, este riscantă. Chiar dacă preţul unei singure doze este în medie, în funcţie de producător, între 50 şi 70 de lei, părinţii trebuie să fie atenţi în primul rând la marcă.


Ar trebui cumpărat exact acelaşi tip de vaccin care s-a folosit, după caz, la prima sau la a doua vaccinare. Pentru siguranţa copilului, îi sfătuiesc pe părinţi să nu cumpere din farmacii decât dacă micuţii nu au făcut vreodată acest vaccin“, a declarat Aurelia Ţaga, directorul medical al Spitalului de Pediatrie din Bacău. Pentru cei care au avut ghinionul să primească de la DSP doar una sau două din cele trei doze situaţia pare fără ieşire.
Există o schemă bine definită. Vaccinul se face la naştere, la două luni, şi la şase luni. Dacă se iese din schemă, vaccinarea nu mai are aceaşi valoare, iar organismul rămâne descoperit în faţa virusului hepatitei B“, a mai spus dr. Ţaga.  

Vaccinul se află pe drum


Oficialii locali din sănătate promit să rezolve curând problema vaccinului. Şefii DSP susţin că niciun copil din cei 1.800 nevaccinaţi la timp nu va avea de suferit. „Cel mai probabil vaccinul va ajunge în Bacău la sfârşitul acestei săptămâni. Distanţa între schemele de vaccinare poate să fie de maximum 11 luni, situaţie care nu se regăseşte în cazul de faţă“, a mai declarat Marin Buştiuc.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite